Kylie, diva renăscută

Kylie, diva renăscută

Kylie Minogue se pregăteşte să cucerească live şi publicul român, în spectacolul de promovare a albumului „X“, care va avea loc pe 17 mai în Bucureşti.

Pe 17 mai, Kylie va susţine pentru prima dată un concert în faţa publicului român, pe stadionul Cotroceni. Spectacolul face parte din turneul KYLIEX 2008, prin care diva îşi promovează albumul „X“. În 2005, Kylie a fost diagnosticată cu cancer la sân, dar a învins boala şi iat-o că revine în faţa publicului, parcă mai strălucitoare decât înainte.

Miniona divă şi-a reluat în noiembrie 2006 turneul întrerupt din cauza bolii, „Showgirl: The Greatest Hits“, dar l-a abandonat iar din cauza slăbiciunii fizice, iar în 2007 a scos pe piaţă albumul „X“, pe care îl promovează într-un turneu mondial care a debutat la Paris.

Supercostume la Bucureşti

„Vreau să continui să muncesc şi să găsesc armonie în viaţa mea personală şi în carieră. În continuare îmi doresc foarte mult o familie“, declara Kylie pentru revista britanică „Glamour“, care a desemnat-o anul trecut „Femeia anului 2007“.

Show-ul oferit recent parizienilor a fost unul peste măsura aşteptă rilor. În timpul acestuia, Kylie a schimbat mai multe costume purtând semnătura Jean Paul Gaultier, supercostume care vor putea fi admirate şi la Bucureşti, iar din rândurile publicului fascinat de apariţiile extravagante nu a lipsit nici fostul iubit al artistei, Olivier Martinez, de care s-a despărţit în februarie anul trecut, după patru ani de relaţie. Pentru că au fost văzuţi de mai multe ori întâlnindu-se în Paris, unii cred că cei doi urmează să se împace.

Muzică din întâmplare

Kylie Minogue are o carieră de două decenii, a intrat în atenţia iubitorilor de muzică după single-uri precum „Locomotion“ şi „I Should be so Lucky“. Au urmat hituri precum „Where the Wild Roses Grow“, cu Nick Cave, „Confide in me“, „I Belive in You“, „Can't Get you out of my Head“.

Născută în Melbourne, a visat de micuţă să devină actriţă, precum idolul ei, Olivia Newton John. La 17 ani, ştia deja ce înseamnă faima, mulţumită unor roluri în seriale de televiziune. Cel mai important este cel al lui Charlene Mirchell, din „Neighbours“. În timpul unui concert caritabil, susţinut alături de colegii din acest serial celebru în Australia şi nu numai, Minogue a impresionat audienţa cu piesa „The Loco-Motion“. Casa de discuri „Mushroom Records“ i-a propus o colaborare şi aşa s-a născut piesa „Locomotion“ şi primul ei succes muzical real.

„Locomotion“ s-a aflat şapte săptămâni pe primul loc în topurile de muzică australiene şi a fost cel mai bine vândut single în Australia anilor ’80. O performanţă aiuritoare pentru Kylie, ajunsă cumva întâmplător în peisajul muzical internaţional.

De la imaginea de „fata din vecini“, promovată odată cu „I Shoud be so Lucky“, (1987), frumoasa australiancă a ajuns la aceea de femeie sofisticată, de o frumuseţe fragilă, dar intangibilă, precum cea din „Chocolate“ sau „Slow“, piese care se regăsesc pe albumul „Body Language“ (2003).

Vulnerabilitate şi strălucire

În 1993, Kyle i-a atras atenţia lui Bert Stern, celebru pentru fotografiile pe care i le-a făcut lui Marilyn Monroe. Acesta a remarcat în figura australiencei „aceeaşi vulnerabilitate şi strălucire în faţa camerei“, precum în cazul Monroe.

Asemănarea cu diva americană ar putea continua şi în zonele mai puţin fericite. Nu de puţine ori s-a afirmat că Minogue e o fată „drăguţă, dar fără minte şi talent“. În 2007, la ceremonia „Q Music Awards“, unde Kylie a obţinut premiul cel mare, Ian Brown, liderul trupei Stone Roses, declara: „Nu ştiu ce caută Kylie la o asemenea ceremonie. Nu cred că e specială. Muzica ei e gunoi, cântă muzică pentru copii. Nu vreau să pară că o calc în picioare, dar există atâtea minţi adevărate care fac într-adevăr muzică, iar ea nu se numără printre acestea“.

Însă pentru foarte multă lume Kyle rămâne o artistă în sensul adevărat al cuvântului. „Este cea mai frumoasă întâmplare a muzicii australiene. Până la ea, lumea nu ştia nimic despre muzica noastră“, declara recent, pentru o publicaţie pariziană, cântăreţul Nick Cave, care a colaborat cu Minogue în 1996 la „Where the Wild Roses Grow“.

Recent înnobilată cu gradul de Cavaler al Artelor, la Paris, Kylie e tot mai implicată în acţiuni caritabile. În plus, datorită masivei mediatizări a cazului ei, numărul de mamografii a crescut, conform unor doctori australieni, cu 40%, lucru denumit „efectul Kylie“.

O ISTORIE ÎN IMAGINI

Un weekend pentru Kylie

Pe 17 şi 18 mai, chiar în weekendul în care diva se află în România, MTV istoriseşte povestea vieţii unei femei care a cucerit lumea cu muzica, senzualitatea, eleganţa şi puterea de a se reinventa. „Essential Kylie“, difuzat sâmbătă şi duminică, este show-ul care reia, pas cu pas, întreaga ei carieră, dar şi momente cruciale ale vieţii ei, precum episodul dureros al luptei cu cancerul. În weekendul dedicat lui Kylie, fanii acesteia vor avea parte de interviuri, concerte, declaraţii şi realităţi dezvăluite.

CITIŢI ŞI: Un ecran uriaş pentru Kylie

Ne puteți urmări și pe Google News