Producătorii din zilele noastre se străduiesc din răsputeri să fabrice mâncarea și băutura în condiții cât mai igienice, pentru a evita riscul de îmbolnăvire. Totuși, câteva băuturi și mâncăruri ciudate sfidează aceste standarde și, mai mult, sunt considerate delicatese.
Unele se vând pe bani grei și ajung să fie consumate doar de bogații lumii. Altele sunt produse după metode vechi de mii de ani și implică procese care vă pot întoarce stomacul pe dos.
Kuchikamizake este strămoșul băuturii naționale din Japonia
Puțină lume știe că, pe vremuri, sake se făcea cu scuipat de virgine.
La un moment dat, după ce orezul a ajuns în Japonia din China, prin secolul III î.Cr., s-a descoperit că dacă boabele de orez erau gătite, mestecate, scuipate într-un tub și lăsate deoparte câteva zile, rezulta o fermentație cu efecte intoxicante plăcute. Kuchikamizake înseamnă „sake mestecat cu gura" și era un fel de terci acrișor.
Sake, deși i se zice vin din orez, nu e deloc vin; se face printr-un proces de fermentație similar cu cel prin care se face berea. Strugurii au un conținut mare de zahăr, deci dacă îi lași la fermentat la soare, se vor transforma în vin. Dar dacă lași orezul într-un găleată la soare, rezultatul va fi un orez călduț. Orezul și alte cereale conțin, în principal, amidon, așa că e nevoie de o bacterie care să descompună amidonul în zahăr, ca apoi să poată fi convertit în alcool. Înainte să utilizeze mucegai koji prin secolul VIII, japonezii foloseau pur și simplu scuipat: enzimele amilaze din salivă declanșau fermentația.
Pe vremea aceea, fenomenul era răspândit în toată lumea, așa se făcea alcoolul. Sud-americanii mestecau și scuipau porumb ca să facă chicha și yuca, ca să facă masato. Mexicanii făceau același lucru cu agave, pentru producția de pulque, iar chinezii mestecau orz ca să facă xia omi jiu, vinul de orz.
Elitele japoneze au hotărât că saliva trebuie să provină de la tinere virgine. Și astfel, sake a devenit bijinshu („sake făcut de femei frumoase").