Lider din Bundestag, despre alegerile din România: Victor Ponta şi-a pierdut orice autoritate de a mai exercita o funcţie guvernamentală

Lider din Bundestag, despre alegerile din România: Victor Ponta şi-a pierdut orice autoritate de a mai exercita o funcţie guvernamentală

Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, consideră că la alegerile prezidențiale de duminică au fost încălcate drepturile cetăţenilor europeni în cazul românilor din afara granițelor.

"Împiedicarea dreptului de vot reprezintă, în opinia mea, o fraudare a alegerilor, deoarece este manipulată voinţa poporului. O manipulare atât de masivă a votului ca duminică nu s-a mai întâmplat până acum în niciun stat membru al UE", precizează, într-un comunicat, Gunther Krichbaum, care consideră că în urma evenimentelor din 16 noiembrie premierul Victor Ponta şi-a pierdut orice autoritate de a mai exercita o funcţie guvernamentală, notează Mediafax,

Desfășurarea defectuoasă a alegerilor în diaspora a fost "rezultatul unei decizii deliberate, prin care a fost împiedicat votul românilor din străinătate", a precizat Krichbaum, subliniind că strategii PSD ştiau foarte bine că Victor Ponta nu are nicio şansă să fie ales de românii din diaspora.

"Eu însumi am vorbit cu mulţi tineri români la Ambasada din Londra şi la Consulatul din Stuttgart. Aceşti tineri au cunoscut Europa, valorile sale şi oportunităţile (oferite de Europa) şi doresc ca aceste valori să existe şi în ţara lor. Ei au votat pentru statul de drept, pentru democraţie, egalitate în faţa legii şi împotriva corupţiei, nepotismului şi minciunilor politice", a spus politicianul german.

Ne puteți urmări și pe Google News

Krichbaum a declarat că incidentele de duminică ar putea fi discutate şi în Bundestag şi ar trebui să fie abordate şi la nivel european.

"Comisia Europeană trebuie să insiste în vederea unei investigaţii amănunţite a evenimentelor. Această sabotare a votului a fost o încălcare categorică a drepturilor cetăţenilor europeni. Asta nu trebuie să rămână fără consecinţe", a punctat preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag.