Fosta sefa a DNA, Laura Codruța Kovesi, este cercetata penal în 18 dosare aflate pe rolul Secției pentru investigarea infracțiunilor din Justiție. Aceasta este cercetata sub aspectul savârsirii infracțiunilor de abuz în serviciu, cercetare abuziva si represiune nedreapta.
În dosarul penal nr. 42/P/2018 este acuzata ca ar fi facut presiuni asupra procurorului Mihaela Florina Focica, din cadrul Inspecției Judiciare, în timp ce aceasta efectua verificari la DNA.
„S-a sesizat faptul ca pe parcursul efectuarii verificarilor în procedura prealabila cercetarii disciplinare s-ar fi exercitat presiuni asupra inspectorului judiciar FM de catre procuror-sef Direcție Naționala Anticorupție, Laura Codruta Kovesi, în sensul ca aceasta sa nu consemneze aspectele constatate pe parcursul efectuarii verificarilor”, se arata în raspunsul Secției pentru investigarea infracțiunilor din Justiție.
Într-un alt dosar penal care o vizeaza pe fosta sefa a DNA, înregistrat cu nr. 199/P/2018, sunt cercetate fapte de corupție în legatura cu directorul RCSRDS, Ioan Bendei, condamnat la patru ani de închisoare. De asemenea, numele Laurei Codru ța Kovesi apare si în dosarul penal nr. 265/P/2018 în care sunt cercetate fapte de abuz în serviciu si de corupție privind dosarul lui Mugurel Burduja, nr. 404/39/2018, aflat pe rolul Curții de Apel Suceava.
Totodata, este cercetata si în dosarul penal nr. 342/P/2018, potrivit caruia l-ar fi sprijinit pe procurorul Gheorghe Popovici sa exercite presiuni asupra lui Ionuț Florin Mihailescu, fost consilier al Alinei Bica, astfel încât sa-l determine sa depuna marturii false împotriva fostei sefe DIICOT. Pe lânga acestea, în dosarul penal nr. 849/P/2018, este acuzata ca ar fi acceptat fabricarea unor dosare penale întocmite de procurorii Lucian Onea si Mircea Negulescu pe numele fostului deputat Vlad Cosma.