Teza șefei DNA este „Top secret“. Doctoratul lui Kovesi a fost verificat anti-plagiat cu softul Departamentului de Justiție al SUA

Teza șefei DNA este „Top secret“. Doctoratul lui Kovesi a fost verificat anti-plagiat cu softul Departamentului de Justiție al SUA

Lucrarea Laurei Codruța Kovesi a fost verificată cu softul anti-plagiat, folosit de Departamentul de Justiție al SUA, însă rezultatul e ținut secret. Directorul Școlii Doctorale, Otilia Hedeșan, spune că rezultatul va fi dat publicității doar când Comisia de Etică a Universității de Vest Timișoara o va cere. Ofi cial, este în analize

Verdictul în cazul lucrării de doctorat a procurorului general al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi se lasă așteptat, din cauza birocrației. „Am făcut o serie de proceduri interne, inclusiv un asemenea tip de lectură a tezei de doctorat a doamnei Kovesi (n.r. - cu softul anti- plagiat), al cărei rezultat nu va fi făcut public decât atunci când comisia va stabili acest lucru“, arată Otilia Hedeșan, Directorul Școlii Doctorale a Universității de Vest Timișoara (UVT). Atât Otilia Hedeșan, cât și Radu Motica, care, în anul 2011, era președintele Comisiei de doctorat în cazul șefei anticorupție, susțin că verificările cu softurile anti- plagiat sunt nule în lipsa unei interpretări din partea unor specialiști. La UVT se folosesc, din anul 2014, două softuri în acest sens: Turnitin (un soft utilizat la nivel internațional în SUA, Canada, în India și în alte țări din Asia, în Marea Britanie și în alte țări din Europa, în țări din Africa și din Orientul Mijlociu, în Australia și în Noua Zeelandă, în țări din America Latină) și iThenticate (considerat cel mai performant software în domeniu, folosit de Departamentul de Justiție al SUA, Parlamentul European, Comisia Europeană, Banca Mondială, ONU și unele din cele mai cunoscute universități din lume).

FOTO: Momentul în care șefa DNA și-a susținut doctoratul la Universitatea de Vest Timișoara SURSA FOTOGRAFII: WWW.OPINIATIMISOAREI.RO

Motica: „Softul UVT are păcatele lui“

Avocatul Radu Motica, fostul decan al Facultății de Drept din cadrul UVT, și președintele Comisiei de doctorat în cazul Kovesi, atrage atenția că „softul UVT are păcatele lui, pentru că recunoaște ca plagiat orice expresie formată din șase cuvinte alăturate, care se regăsesc în ambele texte“, or numai titlurile din bibliografie sau denumirile legilor sunt mai lungi. În continuarea ideii, Hedeșan spune: „Soft-urile acestea nu sunt anti-plagiat ci de similitudine, adică ele singure nu pot da verdict, doar oamenii o pot face, pe baza unor suporturi de lucru care sunt și aceste soft-uri“.

Cele mai apropiate persoane la susținerea doctoratului

În presă au fost vehiculate imagini în care Laura Codruța Kovesi e copleșită cu flori din partea audienței, la finalul susținerii tezei „Combaterea crimei organizate prin dispoziții de drept penal“. Comisia de evaluare l-a avut ca președinte pe Radu Motica, conducătorul științific al doctoratului fiind Viorel Pașca, unul din avocații celebri ai Timișoarei, fost prim procuror al Procuraturii Județene Timiș înainte de 1989, cel care a coordonat local anchetarea arestaților și răniților din timpul Revoluției. În componența Comisiei de doctorat a lui Kovesi se regăsesc și actualul rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, Tudorel Toader, profesorul Doru Juleanu, de la UVT, profesorul Ștefan Deaconu, îndrumător de doctorate, în domeniul științelor juridice la Facultatea de Drept a Universitatății București.

„Alaiul“ de susținători

Ce s-a întâmplat pe 16 decembrie 2011 la Timișoara? „În acea zi s-au susținut două teze de doctorat. A doamnei Kovesi și a unei colege care, întâmplător, este fiica mea. La orice prezentare de doctorat poate participa oricine; fiind un eveniment unic în viața persoanei, aceasta invită părinții și pe cei mai apropiați“, explică Radu Motica.

În sală s-au aflat fostul procuror general al României, Mircea Criste, șeful SRI, George Maior, generalul Florian Coldea, procurorul general adjunct Marius Iacob, dar și numeroși șefi din Poliție sau de la Parchetele din zona Banatului. Motica susține că din postura de șef al Comisiei de doctorat a citit „în diagonală“ teza. „Nu am avut niciun fel de dubiu cu privire la calitatea tezei. Susținerea a fost foarte bună. Nu am putut niciun minut să mă gândesc că ar fi probleme. Și mă îndoiesc că profesorul Pașca ar fi dat drumul unei teze care nu ar fi fost în regulă“, își mai amintește Motica.

Cât privește buchetele mari și multe de flori primite de Kovesi, avocatul susține că „așa e tradiția, la doctorate se dau flori inclusiv bărbaților“.