Parlamentul de la Priştina a adoptat, ieri, în şedinţă extraordinară, rezoluţia care proclamă provincia sârbă Kosovo drept stat independent, primul pas spre recunoaştere internaţională. Steaguri, claxoane, petarde, strigăte. În spatele acestor manifestări ale bucuriei stau aproape două milioane de albanezi, fiecare cu povestea lui despre anii în care au visat la independenţă. Unii au făcut-o cu arma în mână şi au rămas cu păcate de neşters, dar „a meritat“.
„Începând din acest moment, Kosovo şi-a schimbat poziţia politică, suntem de acum înainte un stat independent, liber şi suveran“, a declarat preşedintele forului legislativ, Jakup Krasniqi, în faţa celor 109 deputaţi care votaseră în unanimitate rezoluţia citită la începutul şedinţei de premierul Hashim Thaci. „Noi, liderii poporului nostru, aleşi democratic, proclamăm prin această declaraţie Kosovo drept stat independent şi suveran“, a punctat premierul kosovar, Hashim Thaci, citat de AFP. Un stat laic, multietnic, sub supraveghere internaţională Potrivit rezoluţiei, în 12 puncte, statul independent Kosovo va fi „consacrat păcii şi independenţei“, iar naţiunea Kosovo „va fi creată pe baza planului Ahtisaari“. Planul elaborat de emisarul special al ONU pentru Kosovo, Martti Ahtisaari, recomanda o independenţă „sub supraveghere internaţională“, asigurată de o misiune a Uniunii Europene. „Kosovo este o societate democratică, laică şi multietnică“, care va primi „prezenţa internaţională civilă şi militară“, se mai arată în declaraţia de independenţă. „Odată cu independenţa, Kosovo îşi asumă responsabilităţile internaţionale, asigură securitatea la frontierele cu ţările vecine şi interzice folosirea violenţei pentru rezolvarea conflictelor“, adaugă textul. Conform documentului, un Kosovo independent „garantează protejarea moştenirii culturale şi religioase“, textul făcând astfel referire la zecile de lăcaşe de cult ale Bisericii Ortodoxe Sârbe care se află pe acest teritoriu. „Bye, Bye, Serbia“
În momentul în care parlamentul din Priştina s-a reunit pentru a vota independenţa, albanezii din Kosovo s-au strâns în faţa televizoarelor ca la meciurile de fotbal. În holul Hotelului Grand din Priştina, un fel de Intercontinental bucureştean, „cartierul general“ al anunţurilor premierului Hashim Thaci, şedinţa parlamentului a fost un spectacol în sine. Câteva sute de oameni au aplaudat, au ovaţionat şi au cântat pe tot parcursul şedinţei.
Temi Fanol, un inginer IT de 42 de ani, care a trăit războiul din 1989 ca membru al unui ONG, era îmbrăcat într-un tricou negru, cu două inscripţii albe: „Bye, Bye, Serbia“. „Ziua asta înseamnă în primul rând că am scăpat de monştrii de sârbi. Acum este ţara noastră, şi nu au ce să mai facă“, a susţinut Fanol, în culmea fericirii. Din punctul său de vedere, „Serbia nu mai are ce să facă acum, trebuie să accepte realitatea. Şi, dacă nu o va face, „abia atunci va fi vremea răzbunării“. Sârbii, aproape de infarct
În enclavele sârbeşti din jurul Priştinei a fost, ieri, zi de doliu. Oamenii şi-au trăit durerea de a fi „aruncaţi“ de istorie şi de politică întro altă ţară decât cea în care s-au născut, într-o tăcere apăsătoare, căutându-şi prietenii şi privind împreună la televizor filmul fericirii celor care le-au fost duşmani. Zoran Traskovic, un patron de motel din enclava Lapjie Selo, un fel de patriarh al comunităţii, îşi plângea aseară cu vorbe tristeţea. Împreună cu alţi trei amici se forţase toată ziua să îndure spectacolul independenţei kosovarilor.
„Nu m-am simţit niciodată mai rău. Niciodată n-am fost mai umilit. M-am trezit azi-noapte la ora 4.00 şi n-am mai putut dormi de-atunci, era să fac şi-un infarct“, povesteşte Traskovic. „Suntem ca nişte copii mici. Aşteptăm ajutor, dar nu ne ajută nimeni. De acum, în fiecare noapte vom aştepta să arunce din nou grenade peste noi, cum au mai făcut şi altă dată“, adaugă unul dintre prietenii lui Traskovic.
Cât despre viitorul familiei sale, patronul din Lapjie Selo pare că sa hotărât: „Dacă nu se întâmplă nimic bun pentru noi, vom vinde tot şi vom pleca în Serbia“. Chiar şi în faţa durerii de a dormi într-o ţară şi a te trezi în alta, Traskovic mai găsea ieri puterea să strige: „Nu vrem să trăim în altă ţară, aici e Serbia şi va fi întotdeauna. Pentru noi toţi de aici niciodată nu va fi altceva decât Serbia“. (a contribuit Andreea Romanovschi)
PRECAUŢII
Jandarmii români, ţinuţi în cazărmi Toţi cei 115 jandarmi români aflaţi în Kosovo erau cantonaţi, ieri, în cazarma de la Peja. „Nu am primit nicio misiune deosebită astăzi. Momentan suntem ţinuţi în cazarmă «pentru a nu incita populaţia». Nu vom ieşi de aici decât în cazul în care manifestările vor degenera în conflicte şi va fi neapărat nevoie de intervenţia noastră. Nu uitaţi că, pe de o parte, România este una dintre ţările care nu a recunoscut independenţa Kosovo. Pe de altă parte, jandarmii români au rămas în concepţia publică drept cei care, pe 10 februarie 2006, au ucis doi kosovari la Priştina“, ne-au declarat surse din rândul jandarmilor români cantonaţi la Peja.
Forţa de pace NATO din Kosovo (KFOR) a desfăşurat, ieri, un dispozitiv important în oraşul divizat etnic Kosovska Mitroviţa. KFOR a instalat în apropierea unuia dintre cele două poduri principale de pe râul Ibar o bază provizorie unde au fost staţionate zeci de vehicule şi transportoare blindate. Pe cele două poduri au fost ridicate baricade şi au fost montate garduri de sârmă ghimpată. Încă de la orele dimineţii, zeci de militari ai forţei de pace au patrulat pe principalele artere pentru a preveni eventuale incidente. (Raluca Dan, Andreea Romanovschi) DRAPEL INAUGURAL
Harta noului stat, sub şase stele
Fără ieşire la mare şi extrem de săracă - „cea mai săracă provincie din Balcani“ - Kosovo are o populaţie de 2 milioane de locuitori. Din populaţia activă, doar jumătate lucrează oficial. 45% dintre oameni subzistă mult sub pragul sărăciei, de 1,5 euro pe zi. Aproximativ 10% din populaţie „se trezeşte şi se culcă flămândă“, în cuvintele unui responsabil ONU, Frode Mauring, citat de AFP.
Salariul mediu este de aproximativ 220 de euro (moneda oficială în Kosovo) pe lună, dar majoritatea familiilor primesc bani din străinătate, unde lucrează cel puţin o rudă apropiată. Pe plan intern, cei mai afectaţi de şomaj sunt tinerii, din care 70% nu au un loc de muncă. Investiţiile străine, cu excepţia programelor UE, sunt practic inexistente, investitorii fiind descurajaţi de răbufnirile de violenţe etnice, în special a celor comise de albanezi contra sârbilor.(Constantin Vlad)
MANIFESTAŢII
Bucurie şi mânie pe străzile Europei
După proclamarea independenţei la Priştina, diaspora kosovară şi cea sârbă şi-au manifestat bucuria, respectiv furia, în mai multe oraşe europene. În faţa sediului ONU din Geneva, circa 2.000 de kosovari au manifestat cu steaguri albaneze şi au încins hore, mulţumind Statelor Unite şi Uniunii Europene pentru sprijinul acordat pentru obţinerea independenţei.
La Lausanne, mulţimea a fost chiar mai numeroasă: circa 10.000 de albanezi au sărbătorit independenţa în piaţa Riponne cu imnuri, dansuri folclorice şi momente de reculegere în memoria kosovarilor căzuţi în timpul conflictului din 1998- 1999. Aceeaşi ambianţă şi la Bruxelles, unde 100 de kosovari au sărbătorit în faţa sediilor instituţiilor europene. La Paris, manifestanţii sârbi au fost cei mai vizibili. „Trădare: Corsica e franceză, aflaţi că şi Kosovo e sârbesc“, spunea un afiş adresat preşedintelui Sarkozy. Circa 120.000 de sârbi trăiesc în Franţa, dintre care aproximativ 80.000 în regiunea pariziană.