Ministrul Mediului, Attila Korodi, a anunțat că la anul se va discuta cu producătorii de ambalaje, pentru ca aceștia să reducă cantitatea de plastic folosită pentru construirea materialelor în care sunt ambalate produsele de toate tipurile.
Attila Korodi a explicat că reducerea consumului de pungi de plastic în România este o prioritate a instituției pe care o conduce, asta după ce în 2008, când acesta era ministru al Mediului, a fost introdusă o taxă. Astfel, OG nr. 25/27 august 2008 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, a instituit o Ecotaxă în valoare de 0,2 lei/bucată pentru sacoșele din materiale care nu sunt biodegradabile, evidențiată distinct pe documentele de vânzare.
"Prin introducerea acestei ordonanțe care a implicat vânzarea la casă a acestor sacoșe, s-a redus consumul exagerat de pungi de plastic, producția scăzând cu cel puțin 20-25%, potrivit reprezentanților industriei producătoare. Totodată, acela a fost momentul în care, după discuții consistente cu producătorii și retailerii din România, au fost introduse, în supermarketurile din țară, alternativele ecologice la pungile de plastic convenționale și a fost cultivat obiceiul consumatorilor de a utiliza sacoșe refolosibile", a declarat Korodi.
În ceea ce privește interzicerea materialelor plastice oxo-degradabile, cea de-a doua propunere a Parlamentului European, România se poziționează alături de alte 7 state membre care susțin restricționarea oxo-plasticelor, a explicat ministrul Mediului.
"MMSC și-a propus ca, începând de anul viitor, să demareze un amplu dialog cu producătorii autohtoni din diverse sectoare industriale, pentru a stabili, de comun acord, o strategie națională în domeniul ambalajelor, care să aibă ca obiectiv reducerea utilizării plasticului în procesul de ”packaging”, a mai precizat Attila Korodi.