Kontinental ’25, filmul unei evacuări care se termină tragic. Povestea care a luat marele premiu Gopo
- Maria Dima
- 5 mai 2026, 09:39
Sursa foto: Captură videoFilmul Kontinental '25, regizat de Radu Jude și produs de Alex Teodorescu, a fost desemnat Cel mai bun film la Gala Premiilor Gopo, ediția a 20-a, desfășurată la Teatrul Național din București. Producția s-a remarcat printr-o poveste construită în jurul unui caz simplu, dar cu urmări dramatice.
Filmul Kontinental '25
Acțiunea urmărește un caz aparent banal: o evacuare realizată în baza unei decizii legale. Personajul principal, Orsolya, interpretat de Eszter Tompa, este executor judecătoresc și pune în aplicare o hotărâre de evacuare.
Bărbatul vizat, interpretat de Gabriel Spahiu, locuiește într-un spațiu impropriu și este obligat să părăsească locuința. La scurt timp după intervenție, acesta se sinucide, iar incidentul devine punctul central al filmului.
Premii și recunoaștere la Gala Gopo
„Kontinental ’25” a obținut premiul pentru Cel mai bun lungmetraj, dar și distincții pentru interpretare. Eszter Tompa a fost premiată pentru rol principal, iar Gabriel Spahiu a câștigat premiul pentru rol secundar.
Producătorul filmului, Alex Teodorescu, a declarat la primirea premiului că proiectul a fost unul în care echipa „s-a aruncat cu capul înainte” și a subliniat nevoia de susținere pentru cultură.
Înaintea anunțării premiului, Anda Onesa a evidențiat impactul cinematografiei românești la nivel internațional, menționând rolul acesteia în promovarea imaginii României.
Gala Premiilor Gopo
Regizorul Igor Cobileanski a fost desemnat cel mai bun regizor pentru filmul „Comatogen”, producție care a obținut și premiul pentru scenariu.
Tot în cadrul galei, au fost acordate premii pentru întreaga carieră unor nume importante ale cinematografiei românești, printre care Dorina Lazăr și Ovidiu Schumacher.
Gala Premiilor Gopo este organizată de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrul Național al Cinematografiei.

Premiile Gopo. Sursa foto: Arhiva EVZ
Premiile acordate în cadrul Galei Premiilor Gopo:
* Premiul publicului (pentru filmul românesc cu cel mai mare succes la box office) - "Cravata Galbenă";
* Premiul pentru cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură - Lynda Armstrong, Margo Ştefan, Bianca Boeroiu, Gabriela Cretan, Clara Tudose pentru "Cravata Galbenă";
* Premiul pentru cele mai bune decoruri - Vlad Vieru pentru "Cravata Galbenă";
* Premiul pentru cel mai bun sunet - Constantin Fleancu, Cristinel Şirli pentru "Cravata Galbenă";
* Premiul "Tânără speranţă" - Emma Ioana Mogoş pentru rolul Maria Lucaciu din filmul "Dinţi de lapte";
* Premiul pentru cele mai bune costume - Alessandro Lai, Alina Cristina Dan, Oana Gorunescu, Carmen Moldovan pentru filmul "Cravata Galbenă";
* Premiul pentru cel mai bun film de scurtmetraj - "Nebunul", regia Igor Cobileanski;
* Premiul pentru cel mai bun film de scurtmetraj de animaţie - "Magicianul", producător şi regizor Bogdan Mureşanu;
* Premiul pentru cel mai bun film de debut - "Catane", regia Ioana Mischie;
* Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar - Marina Palii pentru rolul Cezaria Lucaciu din filmul "Dinţi de lapte";
* Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar - Gabriel Spahiu pentru rolul Ion Glanetaşu din filmul "Kontinental '25";
* Premiul pentru cel mai bun montaj - Mircea Olteanu pentru filmul "Cravata Galbenă";
* Premiul pentru cel mai bun film documentar - "Tata", regia Lina Vdovîi, Radu Ciorniciuc, producător Monica Lăzurean-Gorgan;
* Premiul pentru cel mai bun film european - "Sirât", regia Oliver Laxe (Franţa, Spania);
* Premiul pentru cea mai bună muzică originală - Marius Leftărache şi Nicolas Becker pentru "Dinţi de lapte";
* Premiul pentru cea mai bună imagine - George Dăscălescu pentru "Catane";
* Premiul pentru cel mai bun scenariu - Igor Cobileanski, Alin Boeru pentru "Comatogen";
* Premiul pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal - Eszter Tompa pentru rolul Orsolya din filmul "Kontinental '25";
* Premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal - Ben Schnetzer pentru rolul Sergiu Celibidache din filmul "Cravata Galbenă";
* Premiul pentru cea mai bună regie - Igor Cobileanski pentru "Comatogen";
* Premiul pentru cel mai bun film de lungmetraj - "Kontinental '25", regia Radu Jude;
* Premiul Romanian Society Of Cinematographers (RSC) pentru cea mai bună imagine i-a fost acordat lui Marius Panduru pentru imaginea filmului "The Return".
Un premiu special pentru contribuţia "excepţională" în domeniul efectelor vizuale (VFX) la realizarea filmului "Cravata Galbenă", regizat de Serge Ioan Celebidachi, a fost conferit fondatorilor studioului Safe Frame - Sebastian Cosor şi Ştefan Popescu. Distincţia a fost înmânată de regizorul Tudor Giurgiu.