Klaus Iohannis a identificat responsabilii pentru inundațiile catastrofale care au lovit Moldova, în ultimele ore. Președintele nu arată spre autoritățile slab pregătite să facă față unor astfel de situații.
Șeful statului consideră că schimbările climatice, pe care nu le putem controla, sunt responsabile pentru inundațiile din ultimele ore. Președintele a precizat că este în contact permanent cu autoritățile care intervin pe teren.
Klaus Iohannis arată spre schimbările climatice
Președintele României dă vina pe schimbările climatice pentru inundațiile catastrofale din regiunea Moldovei. Klaus Iohannis spune că acestea cresc riscul asociat fenomenelor ciclonice și al inundațiilor pe care le provoacă. După zece ani în care s-a aflat la conducerea țării, președintele amintește despre necesitatea investițiilor in infrastructură critică.
„Având în vedere creşterea frecvenţei acestor fenomene, este obligatoriu să accelerăm proiectele de infrastructură critică, menite să reducă riscurile dezastrelor provocate de inundaţiile severe. Totodată, trebuie să continuăm să întărim capacitatea de a anticipa fenomenele meteorologice extreme, de a alerta populaţia şi de a răspunde eficient la aceste fenomene amplificate de schimbările climatice”, a spus Klaus Iohannis.
Este genul de mesaj pe care guvernanții îl transmit după fiecare catastrofă. S-a întâmplat și după inundațiile de la Vadu Roșca, din 2005, dar și după nenorocirile din județul Galați din 2013 sau 2016. Același mesaj l-au transmis și în urmă cu câteva săptămâni după inundațiile din județul Constanța. Dar, timpul trece, emoțiile se estompează, iar politicienii revin la chestiile care îi interesează.
Luați cu jocurile de imagine și disputele fără miză, preocupați să apară în filmulețe în care apar mâncând covrigi sau cozonaci, uită de investiții în diguri, canale de scurgere și orice altă „infrastructură critică”. Acestea rămân doar simple cuvinte, înscrise pe o listă la biroul de presă, pentru a fi utilizate în alte discursuri, la următoarele catastrofe.
Președintele recomandă oamenilor să urmărească avertizările meteo
Până când politicienii vor construi „infrastructura critică” menită să-i protejzeze, Klaus Iohannis recomandă cetățenilor să urmărească avertizările meteo. Așa, poate, vor reuși să se salveze de furia naturii.
„În egală măsură, este foarte important ca cetăţenii să urmărească şi să respecte avertizările emise de meteorologi, care pot preveni pierderile de vieţi omeneşti şi pagubele materiale semnificative”, a precizat preşedintele.
În contextul inundațiilor actuale, Klaus Iohannis a transmis condoleanțe pentru familiile celor patru persoane care au murit. De asemenea, de la Cotroceni a avut un mesaj de solidaritate pentru cei afectați de calamitate.
„Inundaţiile severe care au afectat o mare parte din ţară au dus la pierderi de vieţi şi la daune semnificative. Ne confruntăm din nou cu efectele schimbărilor climatice, prezente tot mai des pe întregul continent european, cu consecinţe dramatice asupra oamenilor. Transmit condoleanţe familiilor îndoliate care au pierdut pe cineva drag şi un mesaj de solidaritate cu toţi cei afectaţi de această calamitate”, a mai spus Iohannis.
Klaus Iohannis ține legătura cu autoritățile
Președintele a declarat că se află în legătură cu resonsabilii care coordonează intervențiile în zonele inundate. El a precizat că, astfel, se asigură că sinistrații vor primi tot ce au nevoie, asistenţă, adăpost, hrană şi îngrijiri medicale.
„În aceste momente dificile, autorităţile centrale şi locale împreună cu echipele de salvare au mobilizat toate resursele disponibile pentru a interveni rapid şi eficient. Sunt în permanentă legătură cu cei responsabili să coordoneze intervenţiile pentru a ne asigura că sinistraţii primesc cât mai rapid asistenţa necesară, adăpost, hrană şi îngrijiri medicale”, a mai spus Klaus Iohannis, conform unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială.
Potrivit şefului statului, operaţiunile de salvare şi evaluare a pagubelor trebuie să se desfăşoare neîntrerupt în zonele cele mai afectate. El este de părere că autoritățile trebuie să acționeze, până când situaţia va reveni sub control, până la următoaea nenorocire care le va lua pe nepregătite.
„Pe termen mediu şi lung, trebuie să sprijinim reconstrucţia comunităţilor afectate şi să luăm măsuri adiţionale de adaptare a infrastructurii la inundaţii şi viituri”, a subliniat Klaus Iohannis.