Klaus Iohannis, un președinte care iese în stradă după fiecare club care arde

Klaus Iohannis, un președinte care iese în stradă după fiecare club care arde

Primul politician care a reacționat, atât după tragedia de la Colectiv, cât și după incendiul din clubul Bamboo, a fost președintele Klaus Iohannis. Tot el a ieșit în stradă atât în 2015, cât și în 2017, dar din motive diferite.

 Reacții după Colectiv

Klaus Iohannis s-a declarat, pe Facebook, „cutremurat şi profund îndurerat”, în noaptea tragediei de la Colectiv. A doua zi, la prânz, a fost primul care s-a dus la locul catastrofei, iar apoi la Spitalul de Urgență Floreasca. La ieşirea din club, Iohannis a spus că „este de neimaginat ca în acel spaţiu au putut să fie atâţia oameni la un concert şi să întâmple într-un timp atât de scurt o tragedie, pentru că au fost ignorate norme simple”. La două zile după tragedie, Iohannis postează un nou mesaj pe Facebook. „Nu mai avem voie să tolerăm incompetenţa unor autorităţi, ineficienţa unor instituţii, nu mai putem lăsa corupţia să se întindă până ucide”, a spus șeful statului. El le-a cerut românilor să fie solidari şi să ceară autorităţilor să fie responsabile astfel încât tragedii ca cea de vineri seară să nu se mai întâmple.

  • Pe 3 noiembrie a avut loc un marş gigantic în Bucureşti, la care au participat circa 25.000 de oameni.
  •  Pe 4 noiembrie, Victor Ponta și-a depus mandatul de la conducerea Guvernului. Primarul Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone demisionează și el. „Fac acest lucru pentru că în anii de politician am rezistat la orice bătălie cu adversarii politici însă nu mă bat cu oamenii”, a declarat Victor Ponta.
  •  5 noiembrie 2015 - DNA anunţă că anchetează modalitatea de emitere a autorizaţiei de funcţionare eliberată de primarul Sectorului 4 Bucureşti, Cristian Popescu-Piedone, privind spaţiul în care funcţiona clubul Colectiv.

Reacții după Bamboo

Ne puteți urmări și pe Google News

Președintele Klaus Iohannis a scris pe Facebook, sâmbătă dimineață, că „am trecut pe lângă o altă tragedie de proporții”. „În incendiul din clubul bucureștean nu și-a pierdut viața, din fericire, nici un om. Am trecut, însă, pe lângă o altă tragedie de proporții. Reguli și legi au fost, se pare, din nou încălcate. Până nu vom înțelege odată pentru totdeauna că legea e una pentru toți, societatea va fi mereu în pericol. Le doresc însănătoșire grabnică celor răniți și mulțumesc salvatorilor!”, a scris Iohannis.

Preşedintele PNL, Raluca Tur can: „Legi cu fisuri, aplicate arbitrar sau neaplicate deloc! Vinovăţia e a unei părţi a statului român, fie din cauza ineficienţei, fie din cauza corupţiei. Instituţiile româneşti, multe din ele, au moduri de funcţionare anacronice, se pun în mişcare doar după o nenorocire sau după ce presa sesizează un derapaj”. Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a susținut că problema clubului Bamboo era că nu avea autorizaţie de construire pentru că nu avea proces verbal de recepţie a construcţiei, mecanismul de abuz în serviciu, pe care PSD-ALDE vor să îl elimine, fiind singurul instrument de control în acest caz. Fostul premier Victor Ponta a întrebat pe pagina sa de Facebook dacă acum preşedintele Iohannis şi „propaganda” vor cere din nou demisia Guvernului PSD sau de data aceasta „nu au reuşit să facă să «moară oameni» şi poate mai încearcă o dată”, iar ulterior a răspuns unui comentariu afirmând că preşedintele este „piroman” şi că „România va «arde» până tot controlul revine la Iohannis şi la «Sistem »”.

Premierul Sorin Grindeanu și liderul PSD Liviu Dragnea au fost plecați în SUA, unde au participat la ceremonia de inaugurare a mandatului președintelui Donald Trump. Aseară, Guvernul a dat un comunicat în care se preciza că premierul s-a întâlnit pe aeroport cu Sevil Shhaideh și ministrul de Interne, Carmen Dan, pentru a-i prezenta situația. „Este obligatoriu să luăm absolut toate măsurile necesare astfel încât istoria să nu se mai repete şi adevărul să iasă la lumină”, a susținut Grindeanu.