Klaus Iohannis și-a primit „pedeapsa”. Fotografia din centrul Sibiului a șefului de stat a fost vandalizată

Sursă: arhiva EVZ

Se pare că acțiunile președintelui din ultima perioadă nu sunt deloc pe placul cetățenilor. Drept dovadă stă una dintre fotografiile lui Klaus Iohannis, care a fost vandalizată de curând. Acum, șeful de stat are un nou apelativ, la care vandalizatorul a făcut trimitere cu ajutorul unei săgeți.

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut parte de o surpriză neplăcută încă din prima zi a Noului An. Un cetățean, supărat probabil pe acțiunile șefului de stat, a decis să modifice puțin o fotografie din centrul Sibiului. În dreptul feței președintelui a fost făcută o ruptură, iar un apelativ scris cu pixul este „pedeapsa” pe care Iohannis a primit-o.

Fotografia vandalizată face parte din Festivalul Internațional de Fotografie Focus Sibiu 2021 care prezintă retrospectiva anului 2020 și 2021 în imagini. În fotografie, alături de Klaus Iohannis, se află primarul Sibiului, Astrid Fodor și consilierul județean Gabriel Tischer. Aceștia nu au supărat cu nimic cetățeanul, așa că ei au rămas neatinși.

Imaginea a fost surprinsă cu ocazia alegerilor locale din 2020 și face parte din cele mai importante evenimente culturale, sportive, sociale și politice ale anului precedent și actual, scrie Turnul Sfatului.

Cetățeanul supărat pe președintele României a rupt fotografia în dreptul feței acestuia și a făcut câteva mâzgâlituri cu pixul. Această „pedeapsă” era prea mică pentru supărarea sa, așa că a decis să folosească și un apelativ. În dreptul chipului lui Klaus Iohannis, este făcută o săgețică care face trimitere la cuvântul „boule”.

Klaus Iohannis, taxat dur în acest an de cetățeni

Incidentul de la Sibiu nu este unul singular. Se pare unii cetățeni sunt extrem de atenția la acțiunile pe care șeful statului le face în ultima perioadă. În urmă cu doar câteva luni, un cetățean s-a plâns de faptul că Klaus Iohannis nu respectă legile acestei țări, făcându-și apariția la un eveniment public fără mască.

Bărbatul a fost extrem de insistent, ba chiar a trimis o sesizare către Secţia 2 Poliţie Bucureşti în care cerea să i se comunice dacă președintele României a fost sancționat pentru gafa făcută. Văzând că nu primește un răspuns, a făcut și o solicitare către MAI, în urma căruia i-au și fost oferite explicațiile. Polițiștii au decis să ofere un răspuns și au comunicat faptul că Klaus Iohannis nu a fost sancționat, prezentând și motivele.

”În baza petiţiei dumneavoastră adresate MAI, remisă spre competentă soluţionare Secţiei 2 Poliţie (…) prin care solicitaţi să fiţi informat dacă domnul preşedinte Klaus Iohannis a fost sancţionat contravenţional în urma participării la Congresul Partidului Naţional Liberal şi la evenimentul de la Biserica Evanghelică din Sibiu, unde declaraţi faptul că nu au fost respectate normele în vigoare cu privire la combaterea şi prevenirea transmiterii virusului SARS-CoV-2, vă comunicăm următoarele:

Organele de poliţie din cadrul acestei subunităţi nu au fost sesizate prin intermediul SNUAU 112 cu privire la încălcarea de către preşedintele României a Legii nr. 55/2020, constând în aceea că nu a purtat mască de protecţie pe parcursul evenimentului la care faceţi referire, respectiv Congresul PNL.

Pentru punerea în aplicare a prevederilor OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, organele de poliţie care au calitatea de agent constatator pot încheia un proces-verbal de constatare a contravenţiei atunci când aceştia constată prin propriile simţuri săvârşirea unei fapte de natură contravenţională”, este răspunsul primit de Cristian Dan la sesizarea trimisă Ministerului Afacerilor Interne şi care a fost direcţionată Secţiei 2 Poliţie.