Klaus Iohannis se teme de moarte de redeschiderea Dosarului de moștenitor al organizației naziste Grupul Etnic German. România lui Cristoiu

Klaus Iohannis se teme de moarte de redeschiderea Dosarului de moștenitor al organizației naziste Grupul Etnic German. România lui Cristoiu

Pe vremea cînd Serviciile Secrete nemțești, mai puternic infiltrate în România decît pe vremea Mareșalului Antonescu, ne impunea președintele, pion de seamă pentru Puterile Garante, Klaus Iohannis a fost vîndut electoratului, printre altele și prin publicitarea drept un nou Carol I, un Carol I al României postdecembriste. Drogați de o iluzie păguboasă – cea a perfecțiunii nemțești întruchipate în orice Klaus – românii s-au grăbit să-l voteze pe fostul primar al Sibiului convinși că la Cotroceni va poposi, în fine, președintele situat deasupra maidanului pe care se păruies, asemenea unor chivuțe, politicienii moldo- valahi.

A fost o înșelătorie, una dintre multele înșelătorii meșterit de partide, prin care ni se vînd castraveți prost murați drept computere de la NASA. Klaus Iohannis s-a dovedit un prost imitator al lui Traian Băsescu. Spun, prost imitator, pentru că în timp ce la Traian Băsescu sesizai imediat în violențele sale verbale actorul politic de excepție, la Klaus Iohannis te stupefiază insul scos pe bune din minți, gata în orice clipă să facă din politica la înalt nivel o evidentă criză hormonală.

Marți, 6 noiembrie 2018, în hotarele unei conferințe de presă aranjate, Klaus Iohannis l-a atacat pe Liviu Dragnea în termeni de o rară violență, vecini cu înjurătura. Ca și în alte împrejurări de crize hormonale s-a văzut imediat că președintele României dă curs unei crize de nervi, că se exprimă din mațe și nu din creier.

Dincolo de noua demonstrație de politică sub nivelul buricului, ieșirea violentă a lui Klaus Iohannis își are explicația într-un fapt de psihologie.

Luni, 5 noiembrie 2018, Liviu Dragnea a venit în Parlament cu două valize întro încercare de a o imita pe Cosette Chichirău de la USR, cea care a introdus în bătălia politică de la noi scălîmbăielile de iarmaroc duminical. În replică la Operațiunea Valiza, lansată de Divizia Presă a Noii Securități, Liviu Dragnea a folosit spectacolul cu valizele aduse în Parlament de parcă ar fi fost pe cale să plece cu trenul, pentru a atrage atenția asupra dosarelor pe zi ce trece tot mai grele ale lui Klaus Iohannis. Unul dintre aceste dosare se referea la cea mai mare afacere de corupție prin care familia Iohannis s-a îmbogățit peste noapte:

Retrocedările către Forumul Democrat German a bunurilor Grupului Etnic German.

Dosarul a revenit în atenția opiniei publice în contextul Scandalului numit al Ordonanței de clasare din dosarul lui Augustin Lazăr de la Cotroceni. Prin Raportul de revocare din funcție a procurorului general, Tudorel Toader aducea la cunoștința opiniei publice de la noi că Augustin Lazăr și-a plasat în dosarul de candidat ajuns la Cotroceni o ordonanță de clasare a unui dosar al lui Klaus Iohannis. Ulterior, s-a aflat că ordonanța nu era a lui Augustin Lazăr, ci a altui Lazăr, Cristian Lazăr, procuror la Parchetul General, cu misiunea de la Noua Securitate să-l spele de acuzații pe candidatul Klaus Iohannis astfel încît la alegerile prezidențiale din noiembrie 2014 fostul primar să apară spălat și parfumat, drept cinstea întruchipată într-o lume de politicieni necinstiți. Nu știu dacă Tudorel Toader a făcut sau nu dinadins confuzie între cei doi Lazări. Sigur e că Scandalul stîrnit de acuzațiile din Raport au atras atenția asupra Operațiunii prin care Serviciile Secrete Nemțești, avînd complici în conducerea SRI și SIE au plasat în fruntea statului român pe pudelul lui Merkel. În 14 septembrie 2014, în buza campaniei electorale pentru prezidențiale unuia dintre candidați i se închidea pe șest cel mai grav dosar penal al său:

Dosarul retrocedărilor către Forumul Democrat German a bunurilor Grupului Etnic German.

La vremea respectivă, aceleași Servicii se străduiau din răsputeri să născocească adversarilor lui Klaus Iohannis tot felul de dosare. Orice scărpinat al DNA sau al Parchetului General în legătură cu un candidat devenea imediat Tărăboi mediatic. Singurul despre ale cărui dosare nu s-a știut nimic era Klaus Iohannis. Despre dosarul Retrocedărilor s-a mai scris, chiar dacă nu la proporțiile de însemnătate ale afacerii. Cel care s-a ocupat temeinic de întreaga tărășenie a fost Ion Spânu de la Cotidianul. A fost printre puținii care a acordat atenție subiectului, deoarece presa noastră independentă, chiar și cea prea independentă, au evitat din motive lesne de înțeles dacă ne gîndim la ce a pățit Ioan Scurtu.

Marele istoric Ion Scurtu, care a dezvăluit că Grupul Etnic German a fost o organizație nazistă cu acte în regulă, coloana a cincea a hitlerismului pe teritoriul naţional, în conflict chiar cu Mareșalul Antonescu, pentru că membri Grupului refuzau să meargă să lupte în Armata Română pe motiv că nu e suficientă de crudă cu evreii, preferînd SS-ul, a fost condamnat de un tribunal din România democrată ca urmare a sforilor trase de camarila lui Klaus Iohannis.

O condamnare unică în felul ei, pentru că Ioan Scurtu nu făcuse altceva decît să confirme un adevăr istoric. Sentința prin care Forumul Democratic German a devenit la cererea sa urmașul Organizației Naziste și prin urmare posesorul bunurilor confiscate Grupului de Guvernul Sănătescu prin respectarea Convenției de Armistițiu, dezvăluie două infracțiuni:

Una de corupție, pentru că Klaus Iohannis era și primar și membru al FDR cînd bunurile Grupului au fost însușite de Forum în detrimentul statului român.

Cealaltă , de cultivare a fascismului în România democratică. A cere să fii urmașul unei organizații naziste într-un regim democratic înseamnă a fi nu numai de acord, dar și mîndru de înaintașul tău. Era atît de greu pentru FDR-ul lui Klaus Iohannis să excludă dintre înaintaşi Grupul Etnic German?

Aceste două infracțiuni au fost clasate de Criștian Lazăr în buza campaniei electorale.

E mai mult decît interesant că procurorul spălător de cadavre a lucrat sub oblăduirea a doi demnitari ai PSD: Procurorul general Tberiu Nițu și ministrul Justiției Robert Cazanciuc.

Dacă procurorul Cristian Lazăr nu l-ar fi spălat pe candidatul Klaus Iohannis, fostul primar ar fi intrat în campania electorală cu dublă povară: Cea de penal și cea de beneficiar al unei organizații naziste.

La acest dosar s-a referit spectacolul cu valizele pus la cale de Liviu Dragnea. O neghiobie după opinia mea, pentru că Operațiunea prin care candidatul Klaus Iohhanis a fost albit de dosar pe șest în septembrie 2014, a fost micșorată ca gravitate prin spectacolul mediatic de prost gust. Dosarul infracțiunilor comise de Klaus Iohannis în cazul însușirii bunurilor deținute de o organizație nazistă e prea important pentru a fi expediat în cadrul unui spectacol mediatic.

Ar fi fost normal ca Liviu Dragnea să țină o conferință de presă extraordinară în care să ceară redeschiderea dosarului clasat pe șest de Cristian Lazăr și organizațiilor internaționale care monitorizează punerea la îndoială a Holocaustului să se pronunțe în legătură cu asumarea de către președintele României a moștenirii unei organizații naziste.

Chiar și în aceste condiții, Liviu Dragnea a atins un subiect sensibil pentru Klaus Iohannis. Divizia Presă a Noii Securităţi a sărit să-l apere pe moștenitorul Grupului Etnic German. Într-una din interminabilele sale cufureli la postul Tv dobîndit prin fals protejat de DNA, Cozmin Gușă a declarat că prin discuțiile despre dosar se reiau lucruri deja fumate. Postul fanion al Noii Securități, Digi Tv, a prezentat redeschiderea discuțiilor despre Dosarul Retrocedărilor cu un text dictat parcă de SRI:

„Acuzațiile lui Liviu Dragnea vin după ce o serie de politicieni, inclusiv Darius Vâlcov, consilier al premierului Dăncilă, și fostul ministru al Educației Liviu HYPERLINK „https:// www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/liviu-pop-face-o-noua-declaratie-deplasata-iohannis-a-condus-o-organizatie-care-este-continuator-alunui-grup-nazist-985483”Pop au încercat să acrediteze ideea că FDGR ar fi un urmaș al Grupului Etnic German și, prin urmare, să facă o legătură între Iohannis și naziști. Aceste acuzații au fost criticate atît de comunitatea germană din România, cât și de politicieni din Germania.”

Redeschiderea dosarului ar fi mortală pentru Klaus Iohannis. Atunci în 2014, românii erau drogați de uriașa manipulare de vîrîre pe gît a pudelului lui Merkel. Acum, după patru ani de președinție împărțită între voiaje de lux cu consoarta și eliminarea adversarilor politici prin intermediul Procuraturii, Klaus Iohannis și-a pierdut imunitatea în ochii românilor. O deschidere a dezbaterii despre moștenirea nazistă a lui Klaus Iohannis ar convinge pe mulți că dincolo de scrînșetele cu penalii în persoana lui Klaus Iohannis se ascunde un ins rapace cînd e vorba de bani. Violența atacului la Liviu Dragnea explică preocuparea lui Klaus Iohannis față de redeschiderea dosarului. Așa cum arătam prin Operațiunea Cele două valize Liviu Dragnea a împins în derizoriu un subiect atît de grav precum cel al dosarului închis pe șest de Procuratură.

Dar chiar și în aceste condiții, Klaus Iohannis și-a ieșit din minți. Ce s-ar fi întîmplat dacă liderul PSD ar fi tratat subiectul cu toată seriozitatea?

N. B. Denise Rifai, nepoțica lui Cozmin Gușă de la Realitatea TV, s-a grăbit să istorisească public cum s-a întîlnit ea într-un magazine de pantofi cu iubita lui Liviu Dragnea.

Slavă Domnului, că nu s-a întîlnit cu distinsa la WC-ul Gării! Ar fi trebuit să pună semnul Interzis persoanelor sub 18 ani!