Klaus Iohannis, declarații de la summitul NATO. Ce mare rol joacă România
- Cristian Raducanu
- 10 iulie 2024, 20:25
Statele Unite. Președintele României, Klaus Iohannis, a participat miercuri, 10 iulie, la summitul NATO de la Washington, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la înființarea blocului politico-militar.
Reuniunea NATO de la Washingtonvine în contextul în care Federația Rusă reprezintă principala amenințare pentru securitatea flancului estic al Alianței. În declarația de la Washington, Klaus Iohannis a pus accentul pe rolul României în consolidarea securității în bazinul Mării Negre.
Discursul lui Klaus Iohannis de la Washington
Klaus Iohannis a adus în discuție eforturile pe care România le face pentru sprijinirea Ucrainei, dar și pretențiile pe care țara noastră le are pentru sistemul de apărarea antiaeriană Patriot, cedat Ucrainei.
Președintele statului a evidențiat faptul că NATO a ignorat avertismentele României cu privire la agresivitatea Rusiei. Cu toate acestea, Klaus Iohannis a adăugat faptul că deciziile luate la summitul Washington vor conduce la o securizare mai bine a statelor membre în fața atacurilor hibride pe care Federația Rusă le întreprinde.
„Deciziile pe care le vom lua vor conduce și la o securizare mai eficientă. Unitate și solidaritatea reprezintă vanatajul nostru și s-a vazăut. Summitul are miză importantă pentru securitatea noastră. Pentru noi este esențial ca regiunea mării negre să fie tratată ca una de importanță strategică”, a declarat de la Washington, președintele Klaus Iohannis.
Today we are kicking-off the anniversary #NATOSummit in Washington, essential for advancing our ambitious Allied agenda and Transatlantic unity. We are prepared for substantial debates and resolute decisions to increase collective security and resilience. #1NATO75Years #WeAreNATO pic.twitter.com/BmZabi1LpO
— Klaus Iohannis (@KlausIohannis) July 10, 2024
Rolul României în consolidarea securității flancului estic NATO
În privința aportului pe care România îl are în securizarea flancului estic, Klaus Iohannis a punctat faptul că România își aduce propria contribuție, prin grupul naval de deminare pe care l-a înființat cu actorii statali din regiune.
„România își aduce propria contribuție. Am înființat un grup naval de deminare în Marea Neagră. Am convingere că și alți aliați vor participa pe viitor”, a adăugat președintele Iohannis. Tot la capitolul securitatea flancului estic, președintele a punctat faptul că România împreună cu Bulgaria și Grecia vor construi un cordon de mobilitate militară.
„Împreună cu vecinii bulgari, România va definitiva un comandament special pentru forțele speciale care va fi pus la dispoziția aliaților. Vom definitiva cu Bulgaria crearea unui comandament special pentru forțele speciale pe care il vom pune la dispoziția aliaților”, a mai declarat șeful statului.
Klaus Iohannis: Pretenția noastră este să fim recompensați rezonabil
În privința sistemului Patriot, donat Ucrainei, România își dorește să fie recompensată rezonabil. SUA vor trimite un nou sistem de apărare antiaeriană. Însă, va trimite suplimentar și alte sisteme care să apere spațiul aerian al României.
„Pretenția noastră este ca atunci când donăm Patriot să fim recompensați rezonabil. S-au făcut pași în acest sens, iar când negocierile vor fi gata vom face public. Se negociază! Dorința noastră este să primim un alt sistem PATRIOT, dar pentru a compensa cred că vom obține mai repede livrarea altor sisteme care să apere spațiul aerian”, a mai spus Iohannis.
De asemenea, Iohannis a adus în discuție și Republica Moldova. În accepțiunea președintelui, Guvernul de la Chișinău trebuie susținut în fața atacurilor hibride venite din partea Moscovei, potrivit presidency.ro.