Klaus Iohannis, declarații de la Cotroceni despre PNRR: „Acest demers nu are culoare politică”. VIDEO

sursa: EVZ

Președintele Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă de la Palatul Cotroceni pe tema Planului Național de Redresare și Reziliență, despre care a spus că va duce la construirea României post-pandemie.

Președintele Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă, de la Palatul Cotroceni, în care a abordat tema Planului de Redresare și Reziliență. El a anunțat că a promulgat legea de ratificare a deciziei cu privire la alocarea resurselor către Uniunea Europeană. Ratificarea acestei decizii face posibilă alocarea fondurilor prin PNRR.

„Am promulgat legea privind ratificarea deciziei referitoare la resursele proprii ale Uniunii Europene, adoptat de parlament printr-un vot responsabil al majorității, cu două treimi. Ratificarea face posibilă alocarea fondurilor de redresare și reziliență tuturor țărilor europene”, a declarat președintele.

Klaus Iohannis a precizat că suntem la un an de la începutul pandemiei, în care România a depășit o perioadă dificilă care a arătat care sunt hibele unui stat în domenii esențiale.

„Am depăşit împreună o perioadă dificilă, care ne-a demonstrat o dată în plus cât de profunde sunt hibele unui stat lipsit de reforme sănătoase şi de finanţări consistente în domenii esenţiale. Astăzi ne aflăm într-un moment în care ştim că prin vaccinare şi imunizarea majorităţii cetăţenilor putem stopa această pandemie. De acum înainte, aşadar, avem un obiectiv foarte precis: construirea României post-pandemice. Asta nu înseamnă nici pe departe revenirea la starea de dinainte, ci tocmai un progres semnificativ spre o nouă etapă”, a afirmat şeful statului.

Președintele a explicat cum vor fi investiți banii

Președintele a precizat că în România post-pandemică se investește în infrastructură de transport, energie, agricultură, în sistemul de sănătate, în cel de mediu, în digitalizare etc. El a precizat că este nevoie de un plan coerent și de bani pentru a implementa acest program.

„De acum înainte avem un obiectiv foarte precis: construirea României post-pandemice. Asta nu înseamnă nici pe departe revenirea la starea de dinainte, ci tocmai un progres semnificativ spre o nouă etapă. România post-pandemică este ţara cu şcoli sigure şi dotate modern, cu laboratoare funcţionale.

Vom investi în reţele de şcoli verzi, eficiente energetic, precum şi în dezvoltarea sistemelor de educaţie timpurie şi în învăţământul dual. România post-pandemică este ţara cu o administraţia digitalizată, cu companii de stat reformate, cu un sector privat puternic şi bine dezvoltat, cu noi oportunităţi de afaceri. O ţară care protejează mediul, care alocă fonduri semnificative pentru reîmpădurire şi combaterea schimbărilor climatice”, a subliniat președintele.

Câți bani va primi România

Klaus Iohannis a mai spus că pentru a atinge toate aceste obiective avem nevoie şi de un plan coerent şi de bani care vor veni prin PNRR.

„Pentru a atinge toate aceste obiective avem nevoie și de un plan coerent și de bani. Din fericire, le avem pe amândouă, sub forma Planului Național de Redresare și Reziliență, așa-numitul PNRR, prin care vom accesa bani europeni atât de necesari pentru proiecte vitale dezvoltării României. PNRR are două linii majore de acțiune: investiții și reforme. Unele nu pot funcționa fără celelalte pe termen lung, pentru că noi urmărim să stimulăm prosperitate economică în mod durabil prin locuri de muncă bine plătite pentru români. 29,2 miliarde de euro prin PNRR și alte zeci de miliarde de euro sunt disponibile pentru țara noastră în cadrul financiar 2021-2027.

Vorbim, așadar, de foarte mulți bani aflați la dispoziția României - circa 80 de miliarde de euro. Sumele, deși foarte importante, sunt relevante doar dacă ele se materializează cu adevărat în proiecte de investiții și reforme. Fie că vorbim de sănătate, de educație, de infrastructura de transport, energie, agricultură sau de administrație publică, aceste fonduri pot produce schimbări fundamentale în viața românilor, îmbunătăţiri reale ale nivelului de trai”, a mai spus președintele.

PNRR, un proiect al întregii clase politice

Klaus Iohannis a declarat că PNRR este un program ambițios care are nevoie de susținerea întregii clase politice. El a precizat că adevărata provocare începe odată cu punerea în aplicare a acestuia și a subliniat că de reușita PNRR depinde viitorul societății.

În acest context, președintele le-a cerut tuturor forțelor politice să susțină PNRR, mai ales că „implementarea se va întinde dincolo de mandatul actualului guvern”.

Președintele a făcut și un apel către primari, ca, imediat după aprobare PNRR de către Comisia Europeană, să identifice „proiectele care se încadrează în condițiile cerute”.

„Fac totodată un apel către primari, către autorităţile locale, ca imediat după aprobarea planului de către Comisia Europeană, să înceapă deja să pregătească şi să identifice acele proiecte care se încadrează în condiţiile cerute. Este nevoie de mobilizarea tuturor instituţiilor statului, într-un efort administrativ la scară naţională fără precedent.

Totodată, mediului de afaceri îi revine un rol deosebit de important, în special companiilor care vor fi implicate în proiectele majore de investiţii din domeniile-cheie ale planului, precum infrastructura de sănătate, infrastructura de transport sau cea de energie. Efortul conjugat al statului şi al mediului privat se va vedea în următoarea perioadă nu numai în ceea ce priveşte proiectele din PNRR, dar şi în absorbţia fonduilor europene din programele operaţionale pe care ţara noastră le va accesa. România post-pandemică nu este doar un concept abstract. Este o oportunitate istorică de a lăsa în urmă ceva durabil şi de a fi mai bine pregătiţi să depăşim orice criză care poate apărea în viitor”, a încheiat Iohannis.