Klaus Iohannis, anunț crucial pentru români în plin război: Continuă procesul de identificare a noi măsuri restrictive

Klaus Iohannis, anunț crucial pentru români în plin război: Continuă procesul de identificare a noi măsuri restrictiveSursa: Facebook/ Dan Reus

Prezent la reuniunea de coordonare organizată de Charles Michel, președintele Consiliului European, Klaus Iohannis cere sancțiuni mai drastice împotriva Moscovei. Mai mult, președintele Klaus Iohannis a reiterat sprijinul acordat de țara noastră Ucrainei, prin primirea de refugiați și găzduirea lor, alături de realizarea unu hub umanitar la Suceava, cu ajutorul Comisiei Europene. În ceea ce privește scumpirile din sectorul energetic, președintele României transmite că este nevoie de un set de soluții convergente la nivelul comunității europene.

Luni, 21 martie 2022, președintele României a participat la o videconferință, inițiată în pregătirea unei viitoare reuniuni a Consiliului European, ce va avea loc între 24-25 martie 2022. La această reuniune este așteptat și președintele SUA, Joe Biden.

Statele europene, în alertă din cauza războiului din Ucraina

Pe lângă România, reprezentanți din alte state europene au luat parte la întrevederea desfășurată în sistem online: Krišjānis Kariņš, din partea Letoniei, Xavier Bettel din partea Luxemburg,  , Eduard Heger, premierul Republicii Slovace, Viktor Orban din partea Ungariei, şi Micheál Martin, reprezentant al Irlandei.

„Discuțiile s-au concentrat pe evoluțiile legate de agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, cu accent pe eforturile de gestionare a situației umanitare din Ucraina și măsurile de sprijin pentru refugiați. Au fost abordate aspectele legate de implementarea sancțiunilor adoptate de Uniunea Europeană la adresa Rusiei, respectiv a Belarusului, precum și continuarea procesului de identificare a noi măsuri restrictive”, reiterează un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Chestiuni economice prezente pe agenda oficialilor europeni

Discuțiile din cadrul videoconferinței au vizat și problemele economice actuale, alături de măsurile ce ar putea fi implementate pentru gestionarea lor.

„Liderii au abordat progresele înregistrate privind Uniunea Bancară și Uniunea piețelor de capital în perspectiva Summitului Euro în format extins din 25 martie”, mai transmite comunicatul oficial.

Mai mult, președintele Klaus Iohannis a reiterat sprijinul acordat de țara noastră Ucrainei, prin primirea de refugiați și găzduirea lor, alături de realizarea unu hub umanitar la Suceava, cu ajutorul Comisiei Europene.

Prețurile ridicate la energie, dezbătute în cadrul întrunirii

Cu prilejul discuțiilor purtate de liderii europeni luni, România susține diversificarea rutelor de aprovizionare cu resurse, astfel încât dependența energetică să fie minimizată.

În ceea ce privește scumpirile din sectorul energetic, președintele României transmite că este nevoie de un set de soluții convergente la nivelul comunității europene.

„Președintele Klaus Iohannis a indicat că obiectivul imperativ este de a găsi soluții eficiente pe termen scurt, care să protejeze cetățenii europeni și competitivitatea economică la nivelul Uniunii, pentru ca producția industrială și locurile de muncă din economiile europene să nu fie afectate pe termen lung de actuala criză energetică”, se arată în comunicatul prezidențial.

Iohannis se întâlnește mâine cu președintele Poloniei, Andrzej Duda

Administrația Prezidențială a anunțat că președintele Klaus Iohannis se întâlnește mâine, 22 martie, cu omologul său din Polonia, Andrzej Duda, la Palatul Cotroceni. Războiul dintre Rusia și Ucraina este principala temă pe care o vor aborda cei doi șefi de stat.

Președintele Poloniei, Andrzej Duda, urmează să se întâlnească cu Klaus Iohannis în ziua de marți, 22 martie. Aceștia au în prim plan războiul dintre Rusia și Ucraina. Întrevederea de la Palatul Cotroceni este programată la ora 16:00.

Klaus Iohannis a declarat de mai multe ori că NATO nu își dorește un conflict militar, dar nu a putut neglija nici măcelul provocat de Vladimir Putin în Ucraina.

La sfârșitul săptămânii trecute, președintele Klaus Iohannis a discutat cu omologul său din Estonia. Cei doi au analizat acțiunile lui Vladimir Putin, dar și măsurile pe care trebuie să le adopte statele europene în lupta cu pericolul rusesc.