Preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Corina Corbu, a declarat miercuri că problema sediului Instanţei supreme încă nu a fost rezolvată şi există temeri justificate cu privire la riscul unui incendiu.
Klaus Iohannis a aflat care este pericolul imens de la ÎCCJ. I-a spus chiar şefa instituţiei. Şefa ÎCCJ a completat că problema sediului ÎCCJ a devenit în mediul public „obiect de amuzament sau de saturaţie” pentru unii oficiali ai statului. Corina Corbu se teme de un incendiu la Instanţa supremă.
Klaus Iohannis a aflat care este pericolul imens de la ÎCCJ
„Conduita celorlalte puteri ale statului în raport cu autoritatea judecătorească rămâne uneori ambivalentă. Deşi am considerat constant şi am spus în nenumărate ori că această situaţie s-a îmbunătăţit vizibil prin dialog în ultimul an, când s-au făcut paşi importanţi în direcţia ameliorării situaţiei Instanţei supreme, anul 2021 începe sub semnul întrebării.
Problema sediului a fost de atâtea ori repetată în ultimii ani, încât astăzi a devenit în mediul public obiect de amuzament sau de saturaţie chiar şi pentru unii oficiali ai statului.
Ea a fost însă repetată, tocmai pentru că nu a fost niciodată rezolvată, iar experienţa anului 2020 ne-a demonstrat că problema sediului Înaltei Curţi trebuie să devină o prioritate pe agenda Guvernului României”, a declarat Corina Corbu la prezentarea raportului de activitate al Instanţei supreme pe anul 2020.
Iohannis a pus accent pe legile justiţiei
Amintim că la acest eveniment a participat şi preşedintele României, Klaus Iohannis. Mesajul acestuia poate fi citit aici. Nu este prima oară când Corina Corbu îşi exprimă nemulţumirea cu privire la faptul că Instanţa supremă funcţionează într-un sediu impropriu.
Chiar la dezbaterile se pe Buget de săptămâna trecută din Parlament, preşedinta ÎCCJ a semnalat că nu are bani pentru efectuarea unei expertize electrice la sediul Instanţei supreme.
În condiţiile în care instalaţiile sunt suprasolicitate, Corina Corbu se teme de un incendiu care poate fi devastator pentru instituţie: „Nu se găseşte finanţare pentru a efectua o simplă expertiză electrică, pentru a vedea dacă nu există pericol de a lua foc la Înalta Curte, pentru că instalaţiile sunt suprasolicitate în fiecare moment.”