Fostul campion mondial al Formulei 1 va lua startul, luna viitoare, în Raliul Finlandei.
Pilotul finlandez de Formula 1 Kimi Raikkonen va lua startul în raliul găzduit de ţara sa natală, la sfârşitul lunii iulie, informează ”BBC”.
Competiţia din ”ţara celor o mie de lacuri” face parte din calendarul Campionatului Mondial de raliuri.
Fostul laureat al Marelui Circ (în 2007), care are un sezon mizerabil cu echipa Ferrari, a concurat deja în trei raliuri de mai mică anvergură în acest an.
Raikkonen va pilota un model Grande Punto Abarth în Finlanda. El îl va avea copilot pe compatriotul Kaj Lindstrom.
După opt etape disputate din 12 ale ediţiei din acest an, clasamentul piloţilor din CM de raliuri are în frunte un alt finalandez, pe Mikko Hirvonen, component al echipei Ford.
Cvintuplul campion mondial, francezul Sebastien Loeb, ocupă locul al doilea, cu un punct mai puţin.