Kim Jong Un a ajuns în Rusia cu un tren blindat. Unde se va întâlni cu Vladimir Putin

Kim Jong Un a ajuns în Rusia cu un tren blindat. Unde se va întâlni cu Vladimir PutinPutin Kim jong un / Sursa: Arhiva EVZ

Kim Jong Un a ajuns în Rusia cu un tren blindat. Liderul nord-coreean a intrat marţi pe teritoriul Rusiei. Este prima deplasare a dictatorului în afara țării după patru ani. 

Update.

Încă nu s-a aflat unde urmează să se întâlnească Putin și liderul Coreei de Nord. Între timp, specialiștii au declarat că orice transfer de arme din Coreea de Nord către Rusia ar încălca numeroase rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU.

Jeon Ha-kyu, purtător de cuvânt al Ministerului Apărării de la Seul: „Ministerul Apărării Naționale crede că Kim Jong-un probabil a intrat în Rusia în această dimineață. Având în vedere numărul mare de militari care îl însoțesc, urmărim cu atenție dacă negocieri legate de arme și transfer de tehnologie între Coreea de Nord și Rusia vor avea loc.”

Matt Miller, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA: „Reamintim ambelor țări că orice transfer de arme din Coreea de Nord către Rusia ar încălca numeroase rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU. Noi, bineînțeles, am aplicat cu strictețe sancțiunile noastre contra entităților care finanțează războiul Rusiei”, potrivit Digi24.

Kim Jong Un a ajuns în Rusia cu un tren blindat. Dictatorul a intrat în Rusia înaintea unui summit așteptat de toată lumea. SUA a avertizat că cei doi lideri ar putea ajunge la un acord de arme.

Mai exact, SUA a declarat săptămâna trecută că negocierile privind armele dintre Rusia și Coreea de Nord „înaintează”. Iar discuții ar putea avea loc ca parte a eforturilor Rusiei de a găsi noi furnizori de arme pentru războiul din Ucraina.

Kim Jong Un a ajuns în Rusia cu un tren blindat

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a intrat marţi dimineaţa pe teritoriul acestei ţări, a anunţat Ministerul Apărării din Coreea de Sud.

„Ministerul Apărării Naţionale consideră că liderul nord-coreean Kim Jong Un a intrat în Rusia în această dimineaţă cu un tren privat”

Liderul nord-coreean Kim Jong Un urmează să se întâlnească cu preşedintele Vladimir Putin. Anunţul a fost făcut de agenţia de presă nord-coreeană ACTC.

„Kim Jong Un a plecat duminică după-amiază cu trenul pentru a merge în Federaţia Rusă”, a scris presa oficială.

Kim Jong Un pleacă din capitala nord-coreeană Phenian cu un tren privat în această imagine oferită de presa de stat nord-coreeană pe 10 septembrie.

Sursa foto: CNN.

Unde se va întâlni cei doi lideri

Întâlnirea dintre Kim și Putin se așteaptă să aibă loc în Orientul îndepărtat al Rusiei. Experţii apreciază că întâlnirea dintre cei doi lideri la Vladivostok, în estul îndepărtat al Rusiei, s-ar putea concentra pe un acord privind armamentul. Întrucât Putin ar încerca să obțină arme din Coreea de Nord pentru război.

În schimb, Coreea de Nord ar căuta să obţină tehnologii avansate de la Rusia pentru programul său de sateliţi şi submarine.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a dat asigurări luni, înainte de anunţul oficial al călătoriei, că nu este programată nicio întrevedere Kim-Putin în cadrul forumului economic de la Vladivostok.

Dictatorul nord-coreean nu a mai părăsit Coreea de Nord de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, în 2020.