Coreea de Nord a început demontarea unei baze de lansare a sateliților și de testare a motoarelor de rachetă. Este primul gest concret prin care Phenianul pare să-și pună în aplicare promisiunea făcută la summit-ul de la Singapore, din 12 iunie, că este gata să renunțe la programele sale nuclear și balistic.

Operațiunile de demontare vizează Stația de Lansare a Sateliților Sohae, după cum a anunțat site-ul american 38 North, o autoritate în materie de observații din satelit asupra Coreei de Nord.

„Semnal de încredere”

Printre instalațiile demontate se numără o rampă de verificare, unde vehiculele sunt controlate înainte de a fi transportate la rampa de lansare, și un banc de probe pentru motoarele cu carburant lichid pentru rachete balistice și lansatoare spațiale, a informat 38 North.

„Cum aceste instalații joacă un rol important în dezvoltarea tehnologică a programului de rachete balistice intercontinentale, acest gest reprezintă un semnal de încredere dat de Coreea de Nord”, a comentat siteul american.

Phenianul a făcut până acum și alte gesturi simbolice de curtoazie față de Washington. Presa, în întregime controlată de stat, a prezentat informații și imagini flatante cu Donald Trump. Regimul comunist a anulat și seria sa anuală de manifestații anti-americane, programată de obicei în iunie și iulie, lunile în care Războiul din Coreea a început (în 1950) și s-a încheiat (în 1953). De asemenea, de pe tarabele cu obiecte turistice din Coreea de Nord au dispărut suvenirurile anti-americane, care făceau deliciul vizitatorilor din străinătate.

 

Cum s-a lăsat Obama păcălit de nord-coreeni

În 2012, administrația Barack Obama încheia un acord promițător cu regimul Kim Jong Un, aflat atunci la început, după moartea tatălui său, Kim Jong Il în 2011. Totuși, acordul, botezat Leap Day (Ziua Saltului), a eșuat lamentabil după doar câteva săptămâni, când Phenianul a lansat un satelit. Deși regimul comunist a insistat că era vorba de o lansare civilă, administrația americană a considerat-o un abuz de încredere, dat fiind că lansatoarele de sateliți au numeroase caracteristici comune cu rachetele balistice intercontinentale.

 

Gesturi reversibile

„Evident, sunt tehnologii cu dublă folosire”, spune Dan Pinkston, expert în relații internaționale la Universitatea Troy. „Sunt unele lucruri care trebuie făcute diferit la un lansator spațial și la o rachetă balistică intercontinentală, dar dacă îl ai pe primul, atunci deții și cunoștințele necesare pentru a o construi pe a doua.”

Totuși, demontarea instalațiilor de la Sohae ridică și ea o problemă, scrie Asia Times. Ca și în cazul distrugerii instalațiilor supraterane și al tunelelor de intrare în poligonul nuclear subteran de la PunggyeRi, măsurile de la baza de lansare a sateliților par reversibile.

„Au ei de gând într-adevăr să abandoneze toate aceste resurse și capacități? Sunt multe investiții băgate în aceste proiecte”, spune Pinkston. „Sau le modernizează? În șase luni, ar putea construi o instalație mai bună.

” Nici unul dintre cele două procese de dezafectare, de la Sohae și de la Punggye-Ri, nu a fost supravegheat de experți internaționali. Mai mult, Coreea de Nord nu a luat încă măsurile preliminare pentru a se alătura tratatelor internaționale de control al armamentului, ca de exemplu Tratatul de Interzicere Completă a Testelor Nucleare sau Regimul de Control al Tehnologiei Rachetelor.

Activitățile aflate în curs la Sohae „sunt pozitive, în sensul că sunt necesare”, spune Pinkston. „Dar nu sunt suficiente pentru a demonstra o respectare totală a normelor internaționale.”

 

Trump nu mai are răbdare

Nici unul dintre gesturile de complezență ale Phenianului față de Trump nu are totuși vreo legătură directă cu negocierile oficiale privind denuclearizarea, care se desfășoară între secretarul de stat american, Mike Pompeo, și omologul său nord-coreean, Kim Yong Chol.

După singura rundă de negocieri dintre cei doi care a avut loc după summit-ul de la Singapore, în prima săptămână a lui iulie, presa nord-coreeană a criticat pretențiile „stil gangster” ale lui Pompeo.

Această iritare, căreia i se adaugă mai multe informații despre continuarea activității la principalele instalații nucleare nord-coreene, au ridicat semne de întrebare privind dorința reală de denuclearizare a regimului de la Phenian. Informații neconfirmate de la Washington vorbesc despre frustrarea lui Trump față de lipsa de progres înregistrată după întâlnirea cu Kim. În acest context, activitățile de la baza Sohae capătă o importanță aparte.