Kievul, invadat de 200.000 de manifestanţi pro-europeni. Ciocniri între demonstranți și poliție
- Paul Ciocoiu
- 19 ianuarie 2014, 20:54
Aproximativ 200.000 de persoane se aflau, astăzi, la amiază, în Piaţa Independenţei din centrul Kievului, pentru a protesta în special împotriva adoptării recente de către parlamentul ucrainean a unor noi legi care înăspresc sancţiunile împotriva manifestanţilor.
Primele cifre indicau prezența a 100.000 de manifestanți, dar numărul lor a crescut în decursul după-amiezii. Liderii opoziţiei au făcut apel la această acţiune de protest, a opta de la începutul mişcării de contestare împotriva preşedintelui Viktor Ianukovici şi a guvernului său, în pofida unei decizii luate de justiţie săptămâna trecută şi care interzice orice manifestaţie în centrul Kievului până la 8 martie. Manifestația început pașnic, dar ciocniri sporadice cu grupuri de susținători ai președintelui Ianukovici au fost ulterior semnalate. Poliția a utilizat apoi gaze lacrimogene după ce manifestanții au forțat cordonul pentru a se îndrepta spre sediul Parlamentului, mai mulți demonstranți fiind răniți. Autovehiculele folosite de poliție pentru a bloca calea manifestanților au fost vandalizate de protestatari. Vitali Kiliciko, unul din liderii opoziției a făcut apel la calm. Parlamentul ucrainean, dominat de parlamentarii Partidului Regiunilor (formaţiunea de guvernământ), a adoptat joi o serie de legi denunţate de către opoziţie ca o tentativă de a pune capăt acţiunilor de protest cu care se confruntă autorităţile de la Kiev de la sfârşitul lunii noiembrie, după suspendarea procesului de apropiere faţă de UE.
Conform textelor adoptate, instalarea neautorizată a corturilor sau a estradelor în locuri publice va fi pedepsită cu 15 zile de detenţie, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
Totodată, sunt prevăzute pedepse cu închisoarea de până la cinci ani pentru persoanele care blochează clădiri guvernamentale, precum şi măsuri şi amenzi împotriva persoanelor care manifestează cu faţa acoperită, cât şi împotriva acelora care protestează în coloane de maşini.
Legile adoptate de parlamentul de la Kiev au fost calificate de SUA drept antidemocratice, iar UE şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu evenimentele din Ucraina.
Kievul, prin vocea ministrului său de externe Leonid Kojara, a reacţionat la aceste critici, afirmând că acestea sunt un amestec în treburile interne ale ţării.