Keşeru, fotbalistul lunii în Ligue 2

Keşeru, fotbalistul lunii în Ligue 2

Claudiu Keşeru, atacantul echipei franceze de fotbal Tours, a fost desemnat cel mai bun jucător din liga a doua în luna martie, informează presa din Hexagon.

Fotbalistul român, care a fost împrumutat în ianuarie de formaţia Tours de la FC Nantes, a primit 60% dintre voturile jucătorilor din Ligue 2, devansându-i pe mijlocaşul Alberto Coste (Montpellier) şi pe atacantul Cheick Diabate (Ajaccio).

Luna trecută, Keşeru a marcat patru goluri în patru meciuri. De la venirea sa la Tours, românul a reuşit să înscrie de şase ori în zece partide.

Atacantul a mai primit această distincţie în aprilie 2008, pe când juca la Libourne Saint-Seurin.

Ne puteți urmări și pe Google News