Kenyenii dau culoare maratonului

După ce au obţinut viza pe ultima sută de metri, kenyenii sunt majoritari pe lista atleţilor profesionişti decişi să dea gata 42,195 de kilometri în jurul Casei Poporului, duminică, la maraton.

Chiar dacă înscrierile nu s-au finalizat, pe listele disponibile ieri, 13 dintre cei 25 de alergători de elită erau kenyeni.

Conaţionalii lui Samuel Wanjiru, care a luat aurul la Beijing, alergând cursa pe distanţă lungă în 2 ore, 6 minute şi 32 de secunde, vor concura alături de alţi obişnuiţi ai maratoanelor: patru moldoveni de peste Prut, doi polonezi, doi italieni, un român, un rus, un suedez şi un burundez. Cel mai bun dintre atleţii cursei de la Bucureşti - dar şi cel mai în vârstă (39 de ani) - e kenyanul John Kipngeno Rotich, cu un timp cu 6 minute mai slab decât recordul de la Beijing.

Cu două zile înainte de start - care va fi dat, la ora 9.30, de edilul-şef al Capitalei - evenimentul sportiv a reuşit să adune la maraton şi semimaraton 300 de persoane (profesionişti şi amatori) şi 20 de echipe a câte patru membri la ştafetă. De cursa populară de patru kilometri s-au arătat interesaţi 150 de oameni, iar de cea dedicată copiilor - 300. Doritorii se mai pot înscrie şi astăzi, on-line, pe www.romanianmarathon. com, mâine (de dimineaţă până seara) şi chiar în ziua competiţiei, în Piaţa Constituţiei.   Şi dacă amatorii de mişcare vor alerga pentru premii în valoare totală de 45.000 de euro, şoferii din Capitală vor avea interdicţie pe traseul competiţiei de dimineaţă până la ora 15.30.

PROGNOZĂ Vreme numai bună de alergat

Toate cursele de duminică se vor desfăşura pe ruta: Piaţa Constituţiei (start) - Bd. Unirii - Piaţa Unirii - Bd. Unirii - Piaţa Constituţiei - Bd. Libertăţii - bd. Naţiunile Unite - piaţa Naţiunile Unite - Splaiul Independenţei - Str. Halelor - Calea Victoriei - întoarcere la intersecţia cu str. Ion Câmpineanu - Calea Victoriei - Splaiul Independenţei - întoarcere la Podul Eroilor - str. B.P. Hasdeu - str. Izvor - Calea 13 Septembrie - Bd. Libertăţii - Piaţa Constituţiei (finiş). Duminică, vremea se anunţă perfectă pentru alergat: nu va ploua, cerul va fi mai mult senin, iar maxima termică nu va depăşi 20-21 de grade C.

REGULAMENT

Nu folosiţi telefonul mobil, nu-i împingeţi pe ceilalţi!

> Cursa de maraton e deschisă tuturor persoanelor cu vârsta de peste 18 ani. Bărbaţii şi femeile vor avea clasamente diferite

> Cursa se va desfăşura indiferent de condiţiile meteo

> Numărul de start trebuie prins corect pe piept

> Cipul trebuie să fie fixat pe picior, la exterior, şi trebuie să fie returnat la final organizatorilor, pentru a vă primi, în schimb, garanţia de 15 euro

> Pentru cei care se retrag din diverse motive se va percepe un comision de zece euro

> Punctele de prim ajutor vor fi prezente de-a lungul întregii curse

> Dacă încetiniţi pentru rehidratare, pentru a mânca sau pentru oricare alt motiv, retrageţi-vă pe partea dreaptă a traseului!

> Dacă persoana din spatele dumneavoastră e mai rapidă şi vă cere să vă daţi la o parte, retrageţi-vă către partea dreaptă a traseului!

> Dacă doriţi să utilizaţi telefonul mobil, camera de filmat sau aparatul foto, retrageţi-vă pe partea dreapta a traseului şi opriţi alergarea!

> În anumite zone, cursa se poate aglomera. Nu-i împingeti pe ceilalţi alergători!