Compania numără în prezent peste 15.000 de angajați și deține pentru al cincilea an consecutiv certificarea „Angajator de Top” în România și, pentru al doilea an la rând, pe cea de „Angajator de Top” în Europa.

„Ne bucurăm de aprecierea românilor din toată țara și vom continua să le oferim stabilitatea de care au nevoie prin oferirea a 1.000 de joburi noi în comunitățile unde urmează să ne dezvoltăm”, spune Estera Anghelescu, Recruiting and Employer Branding Director, Kaufland România.

„Mai mult, tot în ceea ce privește resursele umane și strategia companiei de incluziune și diversitate, ne propunem să dezvoltăm programul ACCES (Angajare de Candidați cu Cerințe și Evoluții Speciale) de integrare a persoanelor cu dizabilități. Acesta este un program lansat la finalul anului 2019, prin care ne dorim să oferim șanse egale tuturor, din punct de vedere social și profesional, și de a schimba în bine calitatea vieții și a dezvoltării acestora. Astfel, planul nostru este ca în următoarea perioadă să aducem în echipă peste 500 de persoane cu dizabilități alături de care să îndeplinim promisiunea noastră de a ne asuma responsabilităţi sociale, economice şi de mediu. Candidații interesați ne pot scrie pe adresa [email protected]”, continuă aceasta.

Mesajul companiei pentru actualii și viitorii săi angajați este acela că într-o echipă performantă, fiecare rol este unul esențial, punând accentul pe colaborare și promovarea unei mentalități orientate spre succes.

Kaufland România este lider al pieței locale de retail, a patra companie din România după cifra de afaceri, dar și unul dintre cei mai mari angajatori din sectorul privat, fapt confirmat de cel mai recent studiu care analizează datele financiare, investițiile companiei și impactul social adus asupra economiei locale în anul 2019. Potrivit studiului, în anul 2019, prin activitatea noastră am generat valoarea adăugată directă în România de aproximativ 461,7 milioane de euro, am oferit 12.500 de locuri de muncă cu normă întreagă și am susținut aproape 48.000 de locuri de muncă în economia românească prin activitatea, investițiile și salariile competitive oferite, se arată într-un comunicat al companiei, remis EVZ.