Kate și William, nou mesaj, după anunțul cu privire la cancer

Prințesa Kate este considerată vedeta familiei regale. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Palatul Kensington a emis un nou comunicat în care a transmis declarația Prințesei de Wales a Marii Britanii și a soțului ei, Prințul William, în urma mesajelor de susținere primite în contextul diagnosticului de cancer anunțat de Kate Middleton.

Potrivit BBC, această declarație ar putea fi ultima pe care o vom auzi de la cuplul regal pentru o bună perioadă de timp.

Kate Middleton și Prințul William au transmis un nou mesaj

După ce vineri, 22 martie, Kate Middleton a anunțat că a fost diagnosticată cu cancer și urmează deja un tratament de chimioterapie, întreaga lume a reacționat și i-a tranmis prințesei de Wales toate gândurile bune.

Ulterior, cei doi au dorit să-și transmită recunoștința către oamenii care s-au gândit la ei, printr-un mesaj comun transmis de Palatul Kensington:

„Prinţul şi prinţesa sunt ambii extrem de impresionaţi de mesajele binevoitoare din partea oamenilor din Regatul Unit, Commonwealth şi din lumea întreagă drept răspuns la mesajul Alteţii Sale Regale'”, a spus purtătorul de cuvânt al Palatului Kensington într-un comunicat.

„Cei doi sunt extrem de impresionaţi de căldura şi susţinerea publicului şi sunt recunoscători pentru înţelegerea cu care a fost primită dorinţa lor privind confidenţialitatea în această perioadă”, se mai spune în comunicat.

Sursa foto: Captură video/ BBC

Prințul William, rol decisiv în anunțul făcut de Kate Middleton

Prințul de Wales a avut un rol semnificativ în decizia soției sale de a dezvălui diagnosticul întregii lumi. „A fost alegerea ei, iar el a susținut-o 100%”, a declarat un apropiat al prințului pentru The Sunday Times.

William este „mândru” de curajul și rezistența de care a dat dovadă Kate nu doar în această săptămână, ci încă de la operația ei, din luna ianuarie, a completat o sursă pentru The Telegraph.

Aceștia mai afirmă că William a făcut tot ce a fost posibil pentru a-și proteja familia în această perioadă și că se asigură că cei trei copii ai săi sunt ținuți departe de interesul stârnit după anunțul devastator al lui Kate Middleton.

Prințesa de Wales, diagnosticată cu cancer

Kate Middleton, prințesa de Wales, a fost diagnosticată cu cancer. Anunțul a fost făcut chiar de ea într-un clip video, în care a menționat că se află la începutul unei cure preventive de chimioterapie.

Kate nu a specificat tipul de cancer și a menționat doar că această boală a fost motivul intervenției chirurgicale la care a fost supusă la începutul anului.

„În ianuarie, am suferit o intervenție chirurgicală abdominală majoră la Londra și, la acea vreme, se credea că starea mea nu este canceroasă”, a spus Catherine, în vârstă de 42 de ani, care este căsătorită cu moștenitorul tronului britanic, Prințul William.

„Operația a avut succes. Cu toate acestea, testele efectuate după operație au constatat că cancerul a fost prezent. Prin urmare, echipa mea medicală a sfătuit că ar trebui să urmez un tratament de chimioterapie preventivă și acum sunt în fazele incipiente ale acelui tratament.”

Kate a continuat că diagnosticul ei a fost „un șoc imens” și că „William și cu mine am făcut tot ce ne stă în putință pentru a procesa și gestiona acest lucru în privat, de dragul tinerei noastre familii. După cum vă puteți imagina, acest lucru a durat. Mi-a luat timp să mă recuperez după o intervenție chirurgicală majoră pentru a începe tratamentul. Dar, cel mai important, ne-a luat timp să le explicăm totul lui George, Charlotte și Louis într-un mod potrivit pentru ei și să-i asigurăm că voi fi bine.”

Kate a explicat că le-a spus că este bine și „devine din ce în ce mai puternică în fiecare zi concentrându-mă pe lucrurile care mă vor ajuta să mă vindec; în mintea, trupul și spiritul meu.”