Una dintre cele mai așteptate competiții din lumea tenisului, Turneul de la Wimbledon, va începe pe 3 iulie, iar Prințesa Wales, în vârstă de 41 de ani, a avut șansa de a-l provoca pe campionul Roger Federer.
Kate Middleton a jucat tenis cu unul dintre cei mai mari campioni ai lumii. Cea care patronează clubul All England Lawn and Tennis Croquet din 2016 încoace, Kate, este extrem de implicată în Turneul de tenis de la Wimbledon, ediție care se va desfășura în perioada 3-16 iulie.
Pe canalul oficial de Youtube Wimbledon a fost postat un video în care soția prințului Williams joacă tenis alături de campionul Roger Federer. În videoclip apare prințesa de Wales, în vârstă de 41 de ani, care a avut ocazia de a-l provoca pe terenul de tenis pe campionul Roger Federer și, de asemenea, a văzut din culise ce fac fetele și băieții de mingi de la celebrul turneu, în cadrul unui program destinat adolescenților.
Kate Middleton, în formă maximă la meciul de tenis cu Roger Federer
Kate îşi face apariția pe teren îmbrăcată într-un top alb și o fustă de tenis asortată. Prințesa de Wales a fost întâmpinată pe Roger Federer pe teren și înainte de a intra într-un meci de dublu au intrat în dialog: „Jucăm puțin tenis?”, o întreabă el, la care Kate îi răspunde: „Da, te rog”.
Apoi, cei doi se duelează câteva seturi, înainte de a-i vedea pe băieții și fetele de la mingi cum își fac treaba pe teren. Kate Middleton, cu un corp bine lucrat la sală, a primit sfaturi de la o fată de mingi. Aceasta i-a arătat prințesei cum să stea pe marginea terenului în poziție și să arunce înapoi o minge de tenis cu brațul drept către un jucător.
De altfel, Prințesa de Wales a discutat și cu ceilalți adolescenți prezenți. „Când urmăresc antrenamentul, la ce ar trebui să fiu atent?”, îl întreabă Kate Middleton pe un copil de mingi pe nume Alex, care răspunde: „În principal disciplina și curățenia”.
„Să vezi antrenamentele și dedicarea și timpul care se alocă antrenamentelor și să te asiguri că totul merge bine în ziua respectivă pentru campionii care joacă la Wimbledon… Da, este incredibil să vezi cum se întâmplă în spatele scenei”, spune Kate Middleton la finalul videoclipului.
La Wimbledon sunt implicați aproximativ 250 de de copii de mingi
La Turneul de tenis de la Wimbledon sunt implicați aproximativ 250 de de copii de mingi, a căror vârsta medie este de 15 ani, potrivit site-ului Wimbledon. Ei încep antrenamentele încă din februarie pe terenul de sport comunal Raynes Park, scrie people.com.