Cu ocazia aniversării a 12 ani de existență a Kanal D pe piața media din România, trustul Dogan Media face un pas strategic. Un celebru post radio a fost achiziționat.
Vineri, 1 martie, postul de televiziune Kanal D sărbătorește 12 ani de existență pe piața media din România.
Acest post a adus, în lumina publicului, formate fenomen, revoluționare precum „Exatlon", „Bravo, ai stil!", diferite seriale turcești, abordarea inovativă a știrilor, iar asta au făcut din Kanal D un model pentru competitorii săi.
Acestea sunt rezultatele unei strategii susținute și inspirate, clasând stația, în 2018, pe locul doi la nivelul publicului Național, cu 14,9% cota de piață, și All Urban, cu 12,6% cota de piață, în Prime Time (20:00 – 24:00), conform datelor furnizate de Kantar Media România. Creșterea Kanal D în 2018 a fost una semnificativă, în raport cu stațiile din top trei televiziuni din România. La nivelul publicului Comercial, în Prime Time (20:00 – 24:00), stația a înregistrat o creștere de 20% a cotei de piață, raportat la 2017.
Începând din martie 2019, odată cu aniversarea a 12 ani de emisie a televiziunii Kanal D pe piața din România, Dogan Media face un semificativ pas strategic și își îmbogățește portofoliul cu o componentă importantă de business: Radio Impuls, o rețea cu acoperire în cele mai importante orașe, precum București, Cluj-Napoca, Constanța, Sibiu, Timișoara, Tulcea, Bacău, Râșnov, Bistrița și Craiova, informează DCNews.
Radio Impuls este o rețea comercială care difuzează hituri contemporane și care se adresează unui public urban, cool, dornic să asculte muzică bună și entertainment de calitate.
În acest fel, Grupul Dogan Media își consolidează operațiunile pe piața media din România, Radio Impuls alăturându-se televiziunii Kanal D și diviziei online reprezentată de site-urile kanald.ro (platforma de brand), wowbiz.ro (site de știri mondene și lifestyle), stirilekanald.ro (site-ul de știri și actualitate ) și kfetele.ro (platforma dedicată publicului feminin).
„Suntem bucuroși că eforturile noastre, ca echipa, s-au concretizat în rezultate foarte bune. Îmi exprim gratitudinea față de toți cei care au făcut posibil succesul Kanal D: echipa acestei televiziuni, telespectatorii noștri, reprezentanții mass-media, partenerii noștri de business. Kanal D continuă să se dezvolte și să investească în conținut de calitate, iar acum, la 12 ani de existență a Kanal D, le urăm bun venit, alături de noi, colegilor de la Radio Impuls. Ne bucurăm să avem în Grup, pe lângă televiziune și divizia de online, o importantă componentă radio. Vă dorim tuturor o primăvară frumoasă!", a declarat Ugur Yesil, CEO și Executive Board Member Kanal D.