Dezertorii de la „Caţavencu” au aflat de la televizor că senatorii îi vânduseră ziarul lui Vîntu. După patru ani s-au hotărât să plece.

Pe Caragiale l-ar lovi, iremediabil, tristeţea urmărind disputa de pe tarabă a foştilor şi actualilor „Caţavenci”. „Trădătorii”, lupii tineri de la „Kamikaze”, care se vaietă că au fost cenzuraţi, au capitulat în grup şi au demarat un proiect sinucigaş. Salarii bune aveau, dar doreau mai mult. O brânză la fel de grasă ca a tătucilor. Un fel de Farfuridii sau Brânzoveneşti moderni.

„Talibanii”, senatorii „Academiei Caţavencu”, văzându-se fără carne de tun, au ieşit din hibernare şi au trecut la munca de jos, de reporter de teren. Banii de pe acţiunile vândute lui Vîntu se cam duc şi revista e ceea ce i-a consacrat. Cu toţii se luptă pentru supravieţuire pe o piaţă a presei bolnavă şi săracă. Va trăi cel mai puternic.

Ori „Caţavencii”, care trebuie să se supună din nou rigorilor unei munci care nu-ţi lasă răgaz, ori „sinucigaşii”, mai tineri şi dibaci, care se înfruntă acum cu profesorii lor care au şi un grup media în spate.

Când se ascut condeiele

În această săptămână, cele două echipe şi-au întrecut condeiele în două reviste, încercând să demonstreze că fiecare e mai bună. Tinerii îi desfiinţează pe bătrâni, spunând că au au venit cu subiecte marginale. Bătrânii mimează indiferenţa şi declară că nu vor să analizeze revista „discutabililor”, deşi recunosc că vreo două-trei glume bune au găsit în ea. Divorţul recent scoate însă la iveală faptul că, de multă vreme, o redacţie plină de ură a scris o revistă de satiră şi umor.

Ziua lansării Sinucigaşii de la „Kamikaze” stau pe nişte scaune de la Ikea, asamblate de ei. În încăperea în care se „coc bulele” nu se află decât o masă. Cineva aduce repede o scrumieră. Cam aşa arată şi restul redacţiei. Sunt în plin şantier. La fel ca şi revista. Nici ei nu ştiu cum au reuşit s-o scoată.

Ce simt în prima zi în care au văzut-o pe tarabe? „La naiba, e un ziar făcut pe genunchi, într-o săptămână. Vom veni cu îmbunătăţiri. Nu avem pretenţia că e perfect”, spune veteranul Augustin Julea. Provocaţi să facă o comparaţie cu revista de la care au evadat, unii devin iritaţi: „Nu vrem să mai vorbim despre ei”.

Cătălin Prisacariu, unul dintre liderii grupului, nu se poate abţine: „E mai slab, are multe subiecte marginale. La «Caţavencu», tirajul era de 45.000, aici am tras 60.000. Sper să vindem cu 20% mai mult. Glumesc”. Ceilalţi aprobă tacit. „Nu ştiu dacă facem un ziar mai bun ca ei. Dar râdem mai mult şi bem mai puţin. Apropo, angajăm oameni cu cinşpe milioane, plus bonuri de masă şi cafea, care să cumpere o mie de exemplare pe săptămână!”, se hlizeşte Alexandru Duţu.

Vîntu a aprins fitilul

Încet, încet discuţia alunecă spre ruptura care a avut loc cu puţin timp în urmă. Cum au reuşit nişte oameni care scriau la o revistă de umor să devină duşmani? Regretele se împletesc cu reproşurile. Dincolo, lucrurile erau clare.

„Eram două găşti. Una bogată, a fondatorilor, vândută lui Vîntu, şi noi, care am fi vrut să vindem ceva, da’ n-aveam ce! Eram îmbrăcaţi diferit, aveam maşini diferite, beam în locuri diferite. Noi am aflat de pe burtiera de la televizor că ar fi vândut lui Vîntu. A fost atunci, în 2006, o tentativă de revoltă. Buşcu a încercat să ne calmeze la Vîntu acasă”, povesteşte alt kamikaze, Iulian Tănase.

„Ne-a zis Vîntu că, dacă ne prinde cu şpagă, ne dă afară”, îşi aminteşte, scârbit, Borţea. „Ni s-a reproşat acum că de ce nam plecat atunci. Au dreptate. N-am plecat şi nu ştiu de ce. Eram timizi, nu eram pregătiţi. Ne angajasem la un ziar liber şi ne-am trezit la mogul. Dacă-i vindeau lui Liiceanu sau Doinei Cornea era altceva”, face haz de necaz Iulian Tănase. „Între timp, am învăţat să facem un ziar cap-coadă”, preia ideea Marius Borţea.

Decembrie, luna revoluţiilor

Timp de patru ani, exact cât au stat sub acoperişul lui Vîntu, s-au tolerat reciproc. Din spusele lor, la sfârşitul anului trecut, cam toţi se gândeau să evadeze.

„În decembrie 2009, Buşcu ne-a spus că «Academia Caţavencu» are un viitor sumbru. Că vom da faliment. El avea în cap să facă ceea ce am făcut noi. Le-am furat trădarea!”, mărturiseşte candid „sinucigaşul” Tănase. Ex-„Caţavencii” spun că foştii colegi le-au urat succes printre dinţi. Ba chiar I.T. Morar le-a urat să aibă parte de norocul pe care îl merită.

Marius Borţea încearcă să filosofeze: „Numele ăsta, «Kamikaze», e la fel de potrivit ca momentul de faţă. Sunt oameni pe care îi regretăm acolo şi, cu certitudine, oameni care ne regretă”.

Curaj sau inconştienţă

Să lansezi o revistă de umor în plină criză e un gest sinucigaş, însă „Kamikazii” spun că nu le e frică. „Asta înseamnă să fii curajos, să fii sinucigaş. Ca să pleci de la un ziar căruia i s-a înaintat falimentul e mult mai bine”, spune Augustin Julea.

„Cred că presa s-a cartelat foarte tare. Chiar mai tare ca pe timpul lui Năstase. Acum e momentul să prinzi cititori din altă parte, să-i disponibilizezi”, se iluzionează Cătălin Prisacariu, unul dintre conducătorii foştilor „Caţavenci”. „Vrem să facem un ziar mai puţin arogant”, adaugă Marius Borţea, şi el lider de opinie al facţiunii rebele.

La întrebarea cum se vor împărţi banii din publicitate, se simte o crispare în aer. „Visul nostru e să trăim din şpăgi, nu din publicitate”, destinde Duţu atmosfera. „Toată lumea are acţiuni. Partea editorială e separată. Redactorii n-au voie să aducă publicitate”, tranşează problema Prisacariu.

Cât de spre viitor, toţi cred că vor reuşi: „Dacă nu merge, îl facem bilunar, apoi lunar”. Nu exclud nici varianta „apare prin surprindere”.

Cine e pe la Kamikaze: Marian Turosu, Gabriel Drogeanu, Andrei Manţog, Alexandru Căutiş, Augustin Julea, Alexandru Duţu (Bărbosu’), Iulian Tănase, Marius Borţea, Alexandru Vărzaru, Dragoş Muşat, Alina Moscalu, Roxana Jipa, Silviu Apostol, Cătălin Prisacariu, Ducu Hâncu, Daniel Goace, Vlad Gongu, Mircea Toma, Florin Paraschiv, Miruna Toma, Dan Ionescu, Cristian Răileanu şi Onoghi Atsushi.