Astfel a comentat presa bulgară viitoarea schimbare a șefului ambasadei ruse la Sofia. Noua ambasadoare, Eleonora Mitrofanova, fostă șefă a Rossostrudnichestvo, urmează să înceapă munca în februarie, scrie corespondentul „Novaia Gazeta”, Genadi Gabrelian, special pentru ediția rusă a Radio „Libertatea” într-un material prezentat fără intervenții editoriale. Momentul numirii sale este legat de viitoarele alegeri parlamentare din Bulgaria din data de 4 aprilie și de încercările Kremlinului de a ajunge la un punct de cotitură în relațiile ruso-bulgare. Între timp, dacă analizăm manevrele Moscovei în Bulgaria din ultimii ani, aceste încercări devin mai intense și mai diverse.

Soft power”

Relațiile actuale dintre Rusia și Bulgaria sunt paradoxale. Pe de o parte, din toamna anului 2019 până la sfârșitul anului 2020, cinci diplomați ruși au fost expulzați pentru spionaj, inclusiv pentru încercarea de a recruta un șef al unuia dintre serviciile de informații din Bulgaria, după cum a anunțat prim-ministrul Boiko Borisov. Acesta este un număr fără precedent pentru orice țară europeană, ca să nu mai vorbim de un fost stat „frățesc”. În timpul mandatului de ambasador al lui Anatoli Makarov – trei ani și jumătate – a existat de asemenea o punere sub acuzare în lipsă de către Parchetul din Sofia pentru trei ofițeri GRU, în încercarea de a-l ucide omul de afaceri bulgar Emilian Gebrev cu otravă Noviciok.

Pe de altă parte, Kremlinul continuă încercările de a convinge lumea că Rusia este foarte apreciată în Bulgaria. De exemplu, un sondaj recent realizat de Rossotrudnichestvo în primele 10 țări din lume în care „Rusia este cea mai iubită” a clasat Bulgaria pe locul nouă, după Ucraina și înaintea Chinei (primele trei state au fost Tadjikistan, Serbia și Armenia). Dar apoi a existat o indignare: portalul bulgar de știri faktor.bg a spus că sondajul e „fals”. Nu este clar, notează jurnaliștii bulgari, ce audiență acoperă, cum s-a desfășurat și cât a durat.

Se așteaptă ca ambasadorul Mitrofanova să promoveze activ ideea că Rusia este o putere de frunte în Balcani și, prin urmare, Sofia trebuie să se conformeze cu ea. Șefa misiunii diplomatice, în vârstă de 67 de ani, fiica unui general KGB, absolventă a Facultății de Relații Economice Internaționale a MGIMO, are în spate o bogată carieră. Începând cu conducerea propriei firme de audit, ea a devenit ulterior deputat al primei Dume de Stat, auditor al Biroului Național de Audit, prim-adjunct al șefului Ministerului de Externe al Rusiei, apoi timp de șapte ani a fost reprezentant permanent al Federației Ruse la UNESCO , iar în 2017-2020 – coordonator al Rossotrudnichestvo.

Exact prin această organizație, scrie factor.bg, se desfășoară una dintre direcțiile activității de propagandă și spionaj a serviciilor speciale rusești, folosind Rossotrudnichestvo ca „umbrelă”. Diplomația rusă îi va cere ambasadorului Mitrofanova să consolideze influența rusă în Bulgaria înainte de viitoarele alegeri parlamentare. Mai concret, colega de an a ambasadoarei Mitrofanova la MGIMO, diplomatul bulgar Irina Bokova, fost director al UNESCO, „ar trebui să îi deschidă ușile la președinte, la Partidul Socialist Bulgar (BSP) și la alte organizații pro-ruse”.

Mitrofanova trebuie, de asemenea, să se dovedească a fi un “factor stabilizator pentru continuarea spionajului rus sub acoperire diplomatică”. Consiliul Atlantic din Bulgaria a menționat într-o declarație separată că „războiul hibrid rus împotriva Bulgariei a intrat într-o fază intensivă” și, prin urmare, noul ambasador va trebui să „organizeze interacțiunea cu instituțiile statului bulgar, societatea, structurile civile și misiunile diplomatice externe”.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE