Juventus a cumpărat cel mai scump fundaș din istorie. Preţ ameţitor...

Jucătorul a fost transferat joi de Juventus Torino de la Ajax Amsterdam pentru 85,5 milioane de euro, adică 75 milioane de euro, plus 10,5 milioane de euro bonusuri şi comisioane

Matthijs de Ligt a devenit astfel, la 19 ani ,cel mai scump fundaş din istoria fotbalului, în faţa unui alt olandez, Virgil van Dijk, informează AFP, citată de Agerpres. Van Dijk fusese transferat de la Southampton la Liverpool în ianuarie 2018 pentru 84 de milioane de euro.

De Ligt este de asemenea pe locul trei pe lista celor mai scumpi jucători din istoria lui Juve, după atacanţii Cristiano Ronaldo (105 milioane euro) şi Gonzalo Higuain (90 milioane). Lista celor mai scumpi fundaşi din istorie

  1. Matthijs de Ligt (Olanda), de la Ajax Amsterdam la Juventus Torino pentru 85,5 milioane euro (dintre care 10,5 milioane euro bonusuri şi comisioane), pe 18 iulie 2019 2. Virgil van Dijk (Olanda), de la Southampton la Liverpool pentru 84 milioane euro în ianuarie 2018 3. Lucas Hernandez (Franţa), de la Atletico Madrid la Bayern Munchen pentru 80 milioane euro, în martie 2019 4. Aymeric Laporte (Franţa), de la Athletic Bilbao la Manchester City pentru 65 milioane euro (plus 5 milioane indemnizaţie de formare) în ianuarie 2018 5. Benjamin Mendy (Franţa), de la AS Monaco la Manchester City pentru 57,5 milioane euro în iulie 2017 6. Kyle Walker (Anglia), de la Tottenham la Manchester City pentru 57 milioane euro în iulie 2017 7. Aaron Wan-Bissaka (Anglia), de la Crystal Palace la  Manchester United pentru 56 milioane euro (incluzând bonusuri) în iunie 2019 8. John Stones (Anglia), de la Everton la Manchester City pentru 55,6 milioane euro în august 2016 9. Eliaquim Mangala (Franţa), de la FC Porto la Manchester City pentru 53,8 milioane euro în august 2014 10. Eder Militao (Brazilia), de la FC Porto la Real Madrid pentru 50 milioane euro în martie 2019.