În timp ce toate privirile sunt aţintite spre medici şi spitale, justiţia din România devine un mare haos.
După ce, iniţial, au fost lăsate Curţile de Apel să stabilească, fiecare după posibilităţi şi propriile aprecieri, care sunt cauzele urgente, în final a intervenit Consiliul Superior al Magistraturii.
Şi asta pentru că, fiecare Curte a stabilit doar cu aproximaţie aceleaşi cauze apreciate ca fiind urgente, determinând o veritabilă practică neunitară la nivel de ţară.
Presiunea internă din sistem a determinat adoptarea de către Consiliul Superior al Magistraturii a Hotărârii 417/24.03.2020 prin care s-a stabilit ca fiind urgente:
La judecătorii: ordine de protecţie, tutelă/curatelă, internare medicală nevoluntară, ordonanţă preşedinţială, suspendarea provizorie a executării silite, încuviinţare executare silită, măsuri asigurătorii, asigurare dovezi, orice alte cereri care vizează situaţii excepţionale.
La tribunale: suspendarea executării hotărârii, măsuri de protecţie a minorilor Legea 272/2004, ordonanţă preşedinţială, suspendarea provizorie a executării silite, măsuri asigurătorii, asigurare dovezi, ordine de protecţie, tutelă/curatelă, reţinere navă, suspendare executare act administrativ, licitaţii ce privesc achiziţii publice de produse medicale şi alte achiziţii în domeniul stării de urgenţă, cereri privind insolvenţa persoanei juridice, orice alte cereri care vizează situaţii excepţionale.
La curte de apel: suspendarea executării hotărârii, măsuri de protecţie a minorilor Legea 272/2004, ordonanţă preşedinţială, suspendarea provizorie a executării silite, măsuri asigurătorii, asigurare dovezi, ordine de protecţie, suspendare executare act administrativ, licitaţii ce privesc achiziţii publice de produse medicale şi alte achiziţii în domeniul stării de urgenţă, cereri privind insolvenţa persoanei juridice, litigii privind regimul străinilor, orice alte cereri care vizează situaţii excepţionale.
Pot fi soluţionate alte cauze care se judecă fără citarea părţilor.
Această primă hotărâre a fost modificată, urmare a cererilor venite din partea tribunalelor, cereri care au vizat judecarea plasamentelor, altele decât cele de urgenţă.
Practic, prin prima hotărâre, Consiliul Superior al Magistraturii a permis trambalarea minorilor la instanţe, însoţiţi de părinţi sau alte persoane, pentru că audierea minorilor care au împlinit 10 ani este obligatorie.
Doar reacţia rapidă a judecătorilor responsabili a determinat adoptarea unei noi hotărâri, care obligă judecarea doar a plasamentelor în regim de urgenţă.
O altă găselniţă care nu are nicio legătură cu administrarea eficientă a justiţiei în aceste timpuri este judecarea cererilor de încuviinţare a executării silite.
În condiţiile în care executările silite sunt suspendate, aceste încuviinţări nu îşi au rostul.
Poate, doar dacă cineva doreşte să fie sigur că grefierii din civil sunt prezenţi zilnic în instanţă, dat fiind numărul imens de astfel de cereri.
Că manipulează, fără mănuşi desigur, sute de hârtii..
Raţiunea a fost simplă, probabil…executorii judecătoreşti au pus presiune pentru a putea demara proceduri execuţionale, a se citi a încasa onorariul, pentru ca apoi executarea să fie, nu–i aşa, suspendată.
Ce contează că judecătoriile din Bucureşti şi oraşele mari vor fi, de fapt, în deplină activitate?
Dar marea revoluţie s-a petrecut în materie penală unde, practic, se judecă TOT.
Doar cauzele cu rechizitorii în care nu sunt dispuse măsuri preventive au scăpat tăvălugului.
În rest, absolut tot. Mai mult, apar „căi de atac extraordinare apreciate ca urgente”…
Apreciate de cine? În funcţie de ce criterii?
Iar această hotărâre completează hotărârea Consiliul Superior al Magistraturii 257/17.03.2020 care, la art. 9, stabileşte că în materie penală lista cauzelor de urgenţă deosebită, apreciate ca atare de fiecare judecător de cameră preliminară, de drepturi şi libertăţi sau complet de judecată, altele decât cele stabilite prin Decretul 195/2020, se comunică de îndată preşedintelui instanţei.
Altfel spus, câte bordeie atâtea obiceie.
Care va fi consecinţa? Lesne de înţeles.
Un talmeş balmeş din care nu va mai înţelege nimeni nimic. Cauze pe care un judecător le consideră urgente, iar alţi 20 nu.
Plângeri pe la CEDO pentru încălcări de drepturi fundamentale.
Şi totul pentru că cel mai înalt for al justiţiei este neasumat.
Hilar este că, după adoptarea hotărârii din 24.03.2020, colegiile curţilor de apel s-au grăbt (sau au fost stimulate să se grăbească) să convoace din nou şedinţe pentru a…ce?
A aproba hotărârea CSM? A o ratifica? Nu este ea oare obligatorie pentru întreg sistemul judiciar?
În condiţiile în care în instanţele de judecată, în secţiile penale, se lucrează aproape la foc continuu, în parchete domneşte liniştea.
În afara de infracţiunile flagrante, nimeni nu mişcă un deget.
Unii procurori mai zeloşi sau care doar vor să dea bine în faţa şefilor, trimit în instanţe câte o cerere de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, în dosare vechi şi de mult nelucrate, vai mama lor.
Veţi spune şi ce dacă? Judecătorii au salarii nesimţite, pensii aşişderea, să muncească.
Problema e că nu sunt doar ei. Sunt şi grefierii şi arhivarii. Şi avocaţii. Şi justiţabilii.
Toţi vin complet neprotejaţi pentru că instanţele nu au bani să cumpere măşti şi mănuşi.
Proiectul futurist dar atât de ridicol al MJ prevede achiziţionarea de combinezoane ca pentru un război nuclear, dar preşedinţii de instanţă nu au bani de spirt, în cazul, puţin probabil, că s-ar găsi.
Totul e o cacealma.
Da, se audiază persoanele deţinute prin videoconferinţă, dar la celelalte cauze, cu inculpaţi în arest la domiciliu sau control judiciar, prezenţa lor este obligatorie în sala de judecată, asistaţi de avocaţi.
Aşa încât, când va cădea primul judecător dintr-o secţie penală, se vor închide instanţele.
Dar, aşa cum susţine Înaltul Comisariat ONU, persoanele condamnate nu ar putea să îşi ispăşească pedepsele acasă?
Până una alta, în vreme de criză majoră, Consiliul Superior al Magistraturii a făcut dovada neasumării şi neînţelegerii rolului său.
Dincolo de a garanta independenţa sistemului judiciar, ar trebui să fie locul de unde să dă ora exactă în justiţie, unificând şi punând lucruri la punct, pe un făgaş aşteptat de o ţară întreagă.