Justiţia ameninţă cu blocarea prezidenţialelor

Ministrul justiţiei susţine că, prin protestele continue, magistraţii încalcă legea. Sindicaliştii îi acuză pe judecători de abuz de putere.

Judecătorii din toată ţara au anunţat că, începând de astăzi, nu vor mai intra în sălile de judecată, timp de trei ore pe zi, pentru o perioadă nedeterminată. Protestul lor - considerat ilegal atât de ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, cât şi de procurorul general, Codruţa Kovesi - duce la blocarea sistemului judiciar şi la tergiversarea a mii de procese aflate pe rolul instanţelor. Asta, în condiţiile în care, în România, un banal proces de partaj poate dura chiar şi doi ani.

„Practic, magistraţii nu vor intra în sălile de judecată de la ora 9.00 până la ora 12.00, perioada cea mai aglomerată a zilei din punctul de vedere al cauzelor programate. Acest lucru va duce la amânarea câtorva mii de procese pe zi”, au explicat surse din Ministerul Justiţiei.

Şi magistraţii nu se opresc aici. Au ameninţat că vor boicota alegerile prezidenţiale, refuzând să mai intre în schema birourilor electorale, care se vor crea pentru procesul de vot. Mai mult, asoci aţiile magistraţilor sunt hotărâte să-i ceară executivului demiterea ministrului Predoiu şi, în acelaşi timp, să-i recomande Comisiei Europene menţinerea monitorizării României pe Justiţie.

La polul opus, liderii sindicali, care reprezintă celelalte categorii profesionale (poliţişti, profesori, funcţionari publici) se declară surprinşi de modul extrem de rapid în care magistraţii îşi rezolvă problemele în instanţă, de cuantumul sporurilor pe care aceştia şi le-au acordat, de modul în care judecătorii încalcă legea recurgând la proteste şi denunţă un abuz de putere din partea acestora.

Dumitru Costin: magistraţii fac abuz de putere!

În replică la anunţatele proteste ale judecătorilor (care în numai o zi şi-au recâştigat în instanţă sporul de stres echivalent cu 50% din salariu, de care Predoiu i-a lipsit), ministrul justiţiei a arătat că protestele „ignoră deciziile Curţii Constituţionale şi Legea bugetului de stat”.

Cătălin Predoiu a fost susţinut de procurorul general, Codruţa Kovesi, care a arătat că „prin lege, magistraţilor le este interzis să facă grevă”. „Dacă vrem ca legea să fie respectată, şi noi tre buie să o respectăm”, a conchis Kovesi.

Se pare însă că singurii magistraţi din ţară care o vor respecta sunt cei din Constanţa. Aceştia au anunţat, ieri, că-şi vor limita protestele la acţiuni, în contencios administrativ, la Curtea de Apel împotriva ministrului justiţiei.

De cealaltă parte, liderii marilor grupări sindicale nu ezită să arate cu degetul către magistraţi.

„Şi poliţiştii stau foarte prost la capitolul resurse financiare. S-a apelat la rezerva de stat pentru carburant, sunt nevoiţi să aducă de acasă consumabile, iar în curând le-ar putea fi tăiat nu doar sporul de confidenţialitate, ci şi banii de chirie. Multe dintre procesele noastre cu instituţia sunt însă tergiversate, magistraţii exagerând juridic şi abuzând de pârghiile pe care le oferă legea. Spre deosebire de ei, poliţiştii nu-şi vor permite să încalce legea şi să facă grevă”, a declarat Vasile Lincu, preşedintele ProLex.

La rândul său, Marius Nistor, pre - şedintele Federaţiei „Spiru Haret”, s-a declarat şocat de cuantumul sporului de stres de care beneficiază judecătorii, comparativ cu profesorii (pentru care acelaşi spor variază între 3% şi 33%), dar şi de rapiditatea cu care magistraţii şi-au rezolvat problemele în instanţă.

Mai vehement, preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, consideră că pentru magistraţi justiţia nu mai e oarbă: „Şi-au scos năframa de pe ochi. Ei taie, ei spânzură, ei judecă. Ceea ce fac ei este un abuz de putere. (...) Resursele umane din justiţie sunt de o calitate îndoielnică şi, din păcate, drepturile salariale ale magistraţilor au fost susţinute prin acte normative emise de guvern sau de parlament”.

"Au pâinea şi cuţitul. Ei spânzură, ei judecă. Ceea ce fac este un abuz de putere şi, din păcate, calitatea actului de justiţie şi a resurselor umane este îndoielnică.", Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical