Sărbătoare mare în campusul de romi la aflarea veştii că Matteo Salvini nu mai face parte din actualul guvern şi că nu va mai putea veni cu buldozerele peste ei. Dacă nu mai e Salvini, mă îmbăt, a spus unul dintre ei.
Matteo Salvini nu mai este ministru de Interne din 5 septembrie. Cum au primit ştirea romii din Milano? Pentru a afla, ziariştii de la Libero au mers în campusul de romi de la periferia de Nord a oraşului. Printre gunoaie şi clădiri dărăpănate, au pătruns în interior unde au cules unele mărturii de le cei care locuiau acolo.
''Eu nu mă pricep la politică şi n-o urmăresc, dar dacă Salvini vrea să vină aici cu buldozerele, să vină şi să radă tot, noi îl aşteptăm''. Dar după ce a aflat despre ieşirea din scenă a ''Căpitanului'', starea de spirit a bătrânei locuitoare a campusului s-a schimbat miraculos: ''Chiar nu mai e ministru? Atunci trebuie să sărbătoresc, mă îmbăt criţă...ăla voia să ne extermine''.
Mulţi au păstrat tăcere asupra chestiunii, dacă ne gândim la antecedentele campusului, faimoasa ''ţigănie'', astfel denumită de liderul Lega. Bătrânei cu chef de beţie nu i-au picat bine cuvântul respectiv şi politica buldozerului care era programată să radă de pe faţa pământului imunda aşezare umană.
Ziariştii au căutat şi pe femeia romă care-l voia pe Salvini mort
Dar în acel moment "se odihnea", după cum a informat fiica sa şi nu mai dorea să dea declaraţii. Încă nu se ştie exact care este situaţia acelor clădiri care stau să se prăbuşească. Cu locuitorii s-a vorbit și despre legalitatea taberei, despre ce intenționează administrația ca să remedieze problema: „Acestea sunt terenuri private, nu fac parte din tabără”, continuă să spună. O altă femeie a intervenit afirmând: „Nu știu dacă casele construite aici sunt ilegale, nu înțeleg prea multe despre aceste lucruri".
În ceea ce priveşte mutarea forţată, să nu audă: "Noi avem un acoperiş deasupra capului, de ce să ne mutăm în case populare. Noi vrem să stăm aici, în condiţiile astea. Ne-am văzut cu avocatul Maiorino, dar n-am stabilit nimic concret", spune altcineva din tabără, potrivit jurnalistului Stefano Boffa.
S-a mai discutat despre posibila prezenţă în campus a poliţiştilor şi a asistenţilor sociali, iar unul dintre locuitori a răspuns: "Poliţiştii vin aici în fiecare zi pentru luarea în evidenţă obligatorie, aici găseşti şi oameni care fură sau au furat, dar nu numai aici, ci peste tot. Asistenţii sociali nu ne prea urmăresc, copiii noştri sunt născuţi în Italia şi merg cu regularitate la şcoală la Milano". Iată şi ţigani fericiţi mai ales acum după aflarea veştii că buldozerul promis de Salvini nu mai vine peste ei...