Jurnaliştii britanici de la The Sun aruncă în imaginea României cu ouă Kinder
- Roland Căt ălin Pena
- 23 noiembrie 2016, 00:00
Englezii au publicat un material din care reiese că mai multe familii din Carei asamblează acasă jucăriile care apoi ajung în ouăle Kinder. Una dintre familii acuză că i s-a înscenat fotografi erea unei secvențe care dovedea că își pun copiii la această muncă. Evenimentul Zilei confirmă că surprizele sunt asamblate în case private
Tabloidul britanic The Sun a publicat, ieri, un articol despre familii sărace din nordvestul României care sunt tratate ca „sclavi” și plătite puțin peste 1 leu pe oră pentru a asambla jucăriile din interiorul ouălor de ciocolată Kinder. Mai mult, autorii reportajului au relatat că la confecţionarea ornamentelor de plastic sunt folosiţi copii de şase ani, exemplificând cu cazul familiei Jurj din Carei.
Douăzeci de lei pentru mia de ouă
Pentru 1.000 de ouă asamblate, familia este plătită cu 20 de lei, echivalentul a doar 3,77 lire sterline, susţin jurnaliştii britanici, care adaugă că familia Jurj este implicată în acest proces. Timea, Christian şi copii Patrick de 11 ani şi Hannah de 6 ani, toți lucrează 13 ore pe zi la asamblarea ouălor Kinder, spune The Sun. „Este o muncă de sclav, dar ce poți face când nu ai de ales? Când vezi felul în care trăim aici, trebuie să înțelegi visul nostru de a veni în Marea Britanie”, ar fi declarat pentru ziar Christian Jurj.
„Au zis că ei sunt de la Kinder”
După apariția materialului în Marea Britanie, Timea Jurj a spus că familia ei este victima unei diversiuni abil pusă la cale de ziariştii britanici, ce au apărut duminică în faţa casei în timp ce îşi parca maşina. Aceştia au sosit cu o maşină cu numere de Bucureşti, urmărind un taximetru din Carei. „Duminică am mers până la ţară şi, când am venit înapoi, am deschis poarta şi au intrat domnii, că sunt de la Kinder. Au zis că ei sunt de la Kinder, vor să facă nişte poze cu copiii cum se joacă şi cum se fac jucăriuţele a s t e a pentru Kinder. A t â t . Eu am doi copii care umblă la şcoală, la grădiniţă, nu lucrează nicidecum 13 ore. A fost băgată (în poze – n.r.) şi nepoata mea, că haide, haide, fă şi tu poze. Ea s-a uitat şi n-a înţeles ce zice pe engleză. Eu n-am înţeles totul în engleză. A spus (translatorul, care s-a prezentat ca Mihai – n.r.) că totul este ok şi el a spus că vor să promoveze fabrica de Kinder, nicidecum să… Şi după aia mi s-a părut şi mie şi la soţul că hopa, îi ceva, că de ce tot insistă pe preţurile la jucăriuţe, cât primim pe un sac. Atâta a fost tot”, a declarat Timea Jurj, citată de site-ul Opinie de Carei. Ea a mai spus că jurnaliştii englezi şi traducătorul care îi însoţea le-au cerut copiilor să vină alături de mama lor şi să se joace cu figurinele care trebuiesc asamblate pentru Kinder.
Timea Jurj a recunoscut că obişnuia să aducă acasă jucării pentru a le asambla, dar nu mai face acest lucru. Ea este pensionată pe caz de boală, după ce a suferit o operaţie complicată la începutul anului.
Asamblarea jucăriilor Kinder, ocupaţie veche şi răspândită în zona Careiului
Multe familii din Carei îşi suplimentează veniturile asamblând acasă jucării pentru Kinder. Aşa se explică de ce taximetristul a ştiut să-i conducă pe cei de la The Sun la familia Jurj. „Ştiu şi vecini de-ai mei care merg undeva la bază, la marginea oraşului de unde iau elementele. După ce le asamblează le duc acolo şi primesc ceva bani. Nu aș putea spune cu cât sunt plătiţi, dar, oricum, puţin”, a declarat pentru Evenimentul zilei un cadru didactic din Carei. „Întradevăr, mai multe familii din Carei şi din localităţile învecinate îşi suplimentează veniturile asamblând asemenea jucării pentru ouăle Kinder. Iar asta se întâmplă de ani întregi”, ne-a relatat şi un jurnalist careian.
Muncă la negru
Despre faptul că familia Jurj avea în casă saci de piese, deşi Timea a declarat că nu se mai ocupa cu asamblarea, acelaşi ziarist ne-a spus: „După părerea mea, au intimidat- o (pe Timea Jurj - n.r.) cumva cei de la firma de la care lua piesele. Nu cred că lucra cu forme legale. Probabil au speriat-o ca va avea si ea de suferit pentru că a muncit la negru, cerându-i să spună că nu mai continuă colaborarea. Asta e singura explicaţie logică, din punctul meu de vedere. Din câte ştiu, firma a fost controlată în cursul zilei de azi (ieri – n.r.) de către diverse instituţii abilitate”.
Asistenții sociali au infirmat acuzaţia de exploatare a copiilor
La domiciliul familie Jurj au fost, ieri la prânz, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Satu Mare şi ai Primăriei Carei pentru a verifica acuzaţiile legate de exploatarea copiiilor, lansate de The Sun. Inspectorii sociali au remarcat condiţiile bune în care trăiesc micuţii, infirmând cele apărute în presa engleză. „Cunoaștem această familie și nu este cazul unei astfel de aprecieri de sclavagism. Familia nu beneficiază de ajutor social pentru că nu e cazul”, a declarat, pentru Buletin de Carei, Monica Radu, șef birou asistență socială din cadrul Primăriei Carei. DIICOT, ITM şi Poliţia au declanşat anchete.
Producătorul Ferrero interzice folosirea copiilor şi garantează salariul minim
O firmă pe nume Prolegis, un subcontractor al distribuitorului Romexa SA, ar furniza familiei Jurj ouăle și componentele din plastic, scrie The Sun. Daniel Mureșan, manager regional la Romexa SA, a declarat că nu avea idee că munca de asamblare se face în felul acesta. Producătorul ouălor Kinder, corporaţia italiană Ferrero, afirmă, într-un comunicat, că a interzis folosirea copiilor în fabrici și a garantat muncitorilor salariul minim. Compania susține că furnizorii Romexa și Prolegis au trecut printr-o inspecție strictă la începutul acestui an.