Jurnalistă franceză, agresată sexual în Piaţa Tahir din Cairo

Jurnalistă franceză, agresată sexual în Piaţa Tahir din Cairo

Corespondenta în Egipt a postului de televiziune France24, Sonia Dridi, a declarat că a fost agresată sexual în timp ce se afla vineri în Piaţa Tahrir din Cairo, potrivit AFP.

Dridi a povestit că a fost încercuită de către o mulţime de bărbaţi tineri, care au început să o atingă în cursul unei transmisiuni în direct pentru postul de ştiri. Agresiunea a durat mai multe minute, după care un prieten a reuşit să o salveze.

"Am fost pipăită peste tot. Mi-am dat seama după ce cineva mi-a închis nasturii la cămaşă că era deschisă, dar nu ruptă. Am evitat ceea ce era mai rău cu ajutorul unei centuri solide (pe care o purtam) şi cu ajutorul unui prieten", a declarat ea. Jurnalista a anunţat că va depune plângere. În cazuri similare, poliţia nu a reuşit să îi aresteze pe vinovaţi.

Ne puteți urmări și pe Google News