În timp ce Angela Merkel bâjbâie, încercând să formeze un guvern, la trei luni de la alegeri, popularitatea ei continuă să se prăbușească.
Potrivit unui sondaj realizat de YouGov în beneficiul agenției de știri DPA, 47% dintre intervievați nu doresc ca Angela Merkel să fie mai fie cancelară. Doar 36% afirmă că vor ca aceasta să rămână în fruntea guvernului până la viitoarele alegeri din 2021.
Sondajul arată o deteriorare rapidă a popularității Angelei Merkel: imediat după alegerile din 24 septembrie, o cercetare sociologică similară arăta că 44% dintre germani vor ca aceasta să fie cancelară până la alegerile viitoare.
Deși a câștigat alegerile, Merkel și Uniunea Democrat-Creștină (CDU) nu au reușit să formeze o coaliție de guvernare.
Inițial, CDU a încercat să se alieze cu Verzii și cu Liber-Democrații, însă negocierile au trebuit abandonate, după ce liberalii au refuzat să renunțe la condițiile maximale pentru reunificarea familiilor de imigranți.
Apoi, CDU a deschis negocieri cu social-democrații (SPD), iar negocierile sunt programate să înceapă pe 7 ianuarie. Șeful social-democrat, Sigmar Gabriel, a declarat că partidul său va accepta să intre la guvernare numai dacă pretențiile sale privind reformele Uniunii Europene vor fi acceptate. Printre acestea, transformarea UE într-o confederație, idee respinsă de Merkel.
Dacă și aceste negocieri eșuează, organizarea de alegeri anticipate este foarte probabilă.
Înainte de izbucnirea crizei imigranților, Angela Merkel se bucura de o popularitate de 75%.