Autoritățile locale au decis ca, începând de luni, toate unitățile școlare din municipiul Bacău să intre în scenariul 3 de funcționare, iar toate cursurile să se țină în mediul online.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bacău a hotărât, în urma unei ședințe care s-a desfășurat în cursul zilei de vineri, ca toate școlile de pe raza municipiului reședință de județ să se închidă în contextul evoluției pandemiei de COVID-19. De asemenea, autoritățile băcăuane au decretat că purtarea măștii de protecție sanitară devine obligatorie în toate spațiile publice, în toate localitățile din județ.
Măsura de închidere a școlilor și a unităților de învățământ preșcolar și de organizare a cursurilor în mediul online va fi aplicată pentru o perioadă de 14 zile, după cum relatează presa din județul de pe Trotuș.
În aceste condiții, directorii unităților de învățământ preuniversitar vor stabili dacă elevii din anii terminali, respectiv cei din clasele a IV-a, a VIII-a și a XII-a, vor urma un program e recuperare a materiei în format „față în față”. Dacă va fi necesar, acest program va fi implementat după trecerea celor 14 zile la finalul perioadei în care va fi valabil scenariul trei de funcționare pentru unitățile de învățământ.
Alte măsuri adoptate de CJSU
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bacău a mai decis închiderea sălillor în care se practică jocurile de noroc, a restaurantelor, a cafenelelor, a cantinelor, cu excepția celor din hoteluri, pensiuni și cămine, care vor funcționa doar pentru cei cazați acolo. Măsura va fi valabilă tot pentru 14 zile doar pe raza municipiului Bacău.
De asemenea, în întreg județul va fi obligatorie purtarea măștii de protecție în toate spațiile publice, închise și deschise. Mai mult, persoanele cu suspiciune de COVID-19 vor avea obligația să se izoleze până la primirea rezultatului testelor pentru depistarea infecției cu noul coronavirus, indiferent dacă acestea au fost făcute în laboratoare private sau prin DSP.
De la începutul pandemiei, judeţul Bacău a înregistrat un total de 5.459 cazuri dintre care active sunt 2616. Cele mai afetate oraşe din judeţ sunt Bacău (2408), Oneşti (306), Comăneşti (277).