Județul cu cele mai multe castele din România. Turiștii pot vizita clădirile medievale într-un tur organizat

Județul cu cele mai multe castele din România. Turiștii pot vizita clădirile medievale într-un tur organizat

Românii care vor să viziteze mai multe castele din România vor putea face acest lucru într-un tur organizat, după modelul nemțesc și franțuzesc. Într-un județ din România se află o mulțime de castele care așteaptă să fie vizitate.

Mureșul este județul cu cele mai multe castele din România. Cei care vor să viziteze aceste locații vor putea face acest lucru într-un tur organizat, după modelul nemțesc și franțuzesc. Mai mult decât atât, toate vizitele se vor face pe parcursul unei singure zi cu bicicleta sau cu mașina. Este vorba de un traseu de 70 de kilometri în timpul căruia vor fi făcute șase opriri la castelele medievale.

În județul Mureș se află 28 de astfel de clădiri, dar nu toate sunt în stare bună. Turul începe la Brâncoveneşti un castel care se află pe valea Mureșului. Domeniul a aparținut familiei Kemeny timp de trei secole. În acest castel au fost ținuți sute de copii cu handicap, după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial.

Medicii au încercat să păstreze cât de mult au putut locul intact. Castelul s-a întors la proprietarii săi în anul 2014 și tot de atunci a fost deschis publicului. Ghidul este chiar moștenitorul baronului. Kemény Géza, proprietarul castelului, a declarat că „încerc să-l înterțin. Zilnic o cărămidă punem la loc, unde a fost distrus”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Turul castelelor din județul Mureș

Următoarea oprire este castelul din Gurghiu. Ulterior, turiștii vor vizita castelele din Gonești, Dumbrăvioara și Ernei. Turul se oprește la castelul din Sîngeorgiu de Mureș, care a fost salvat în urmă cu zece ani de la distrugere, de primărie. Autorităţile locale au obținut un milion de euro, din fonduri europene. Primarul localității, Sofalvi Szabolcs, este convins că turismul din România „va avea un viitor precum în Franța, Germania”.

Toate castelele din Mureș pot fi vizitate doar într-o singură zi și este important să vă faceți rezervare din timp pentru a prinde loc. Szanto Lorand, ghid turistic în Mureș, a explicat că „turul poate fi folosit ca un pachet turistic și revândut operatorilor atât din țară cât și din străinătate. Turul castelelor pe biciletă este o nișă destul de interesantă și e un trend mai nou”. Tot în județul Mureș se află și castelul Toldhalag de la Corunca. Clădirea a fost cumpărată de un francez și în prezent este o ruină, potrivit StirileProTV.ro.