Județele care respectă mediul înconjurător sunt, din păcate, foarte puține. Problema cu deșeurile aruncate în natură este peste tot în țară, dar sunt județe în care oamenii sunt mult mai responsabili și mai implicați în protejarea frumuseților din jur.
Județele în care oamenii au înțeles ce mult înseamnă natura
Mișcarea civică „Let's Do It, Romania”, care are ca scop combaterea problemei deșeurilor din România, a demarat acțiuni de Ziua Națională de Curățenie, în care sute de mii de voluntari se unesc pentru a curăța zonele poluate cu deșeuri din întreaga țară. Așa s-a aflat care sunt județele cele mai curate din țară, dar și cele mai murdate.
Ana-Maria Hâncu a întocmit acest top după activitățile de colectare a deșeurilor în urma acțiunii. În topul celui mai curat județ din țară se află Maramureș, urmat de Cluj și Sibiu, a declarat Ana-Maria Hâncu, co-fondatoare a mișcării „Let’s do it Romania!”.
La polul opus, este județul Brăila, în care și interesul pentru voluntariat este foarte scăzut. Ana-Maria Hâncu a mai spus că în Cluj nici nu mai este nevoie de mulți voluntari, deoarece cantitatea de deșeuri este tot mai mică, semn că oamenii devin din ce în ce mai responsabili atunci când vine vorba de natură.
Cantitatea de deșeuri, în scădere
Acest lucru l-a dovedit una dintre activitățile recente de colectare a gunoaielor, iar voluntarii mișcării Let’s do it Romania au adunat doar 1.000 de saci de deșeuri. Dar, din păcate, sunt și județe care nu se pot lăuda cu cetățeni responsabili atunci când vine vorba despre deșeuri. Ba mai mult, nici nu arată vreun interes pentru acțiunile de voluntariat.
Referitor la județul Brăila, co-fondatoarea Let’s do it Romania speră ca lucrurile să se schimbe, iar brăilenii să fie mult mai implicați în acțiunile de voluntariat de protejarea mediului.
Și anul acesta, „Let’s Do It, Romania!” s-a alăturat mișcării globale „Let’s Do It World!” și astfel, a participat la curățenie alături de 198 de țări din lume. World Cleanup Day 2024 a fost marcată pentru prima dată ca Zi Internațională în calendarul Națiunilor Unite, potrivit letsdoitromania.ro.