Judecătorii nu-l lasă pe Becali la Bruxelles | VIDEO

Gigi Becali a punctat, ieri, primul eşec din cariera sa de europarlamentar: magistraţii nu-i permit să părăsească România.

Proaspătul europarlamentar Gigi Becali şi-a început cu stângul „cariera europeană”: magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 i-au respins, ieri, cererea de ridicare a interdicţiei de a părăsi ţara, impusă de procurori în dosarul în care este acuzat de lipsire de libertate.

Decizia judecătorilor nu este definitivă şi va fi atacată cu recurs de apărătorii latifundiarului, care au recunoscut însă că, cel puţin deocamdată, acesta nu are dreptul legal să părăsească România.

Ieri, magistraţii i-au făcut totuşi un favor noului reprezentant al poporului în Parlamentul European: i-au schimbat condiţiile controlului judiciar şi îl lasă să se plimbe liber prin ţară. Asta în ciuda faptului că, animat de încrederea pe care i-au acordat-o alegătorii, în sala de judecată Becali a renunţat la atitudinea de „mieluşel” din momentul în care cerea eliberarea din arestul poliţiei şi şi-a dat în petic în stilu-i bine-cunoscut, presărându-şi discursul cu jigniri la adresa anchetatorilor de caz. „Dacă sunteţi inamovibili, atunci tăiaţi-mi capul!” Practic, Becali şi-a început „spectacolul” imediat ce a ajuns la judecătorie. Coborând de la volanul aceluiaşi Mercedes care l-a băgat după gratii, latifundiarul a ţinut să anunţe solemn că şi-a angajat „zece consilieri pentru Parlamentul European (PE)”.

„Vom fi de circul circului!”, a decretat apoi acesta, în sala de judecată, ameninţând că, în cazul în care procurorii vor cere ridicarea imunităţii în cazul său şi va fi audiat la Bruxelles, va povesti „tot ce a păţit cu justiţia română”.   Încurajat de prezenţa celor câtorva curioşi veniţi să-l vadă „live”, Gigi a continuat, filosofând pe seama popularităţii sale. „Am făcut o casă la care am pus cărămidă peste cărămidă, am făcut biserici, am un club de fotbal, adică rămâne ceva în urma mea”, a completat, mulţumit, latifundiarul, care nu a ezitat să se compare cu politicienii români, „nişte neica nimeni, care nu au făcut nimic, poate doar şi-au lăsat nevestele pentru una mai tânără”.

„Dacă sunteţi inamovibili, atunci tăiaţi-mi capul!”, a izbucnit, în final, Becali la adresa judecătorului, concluzionând că „păţania” lui „este cel mai mare circ care s-a întâmplat în România în ultimii 60 de ani”. Nu a plecat însă din sală până nu i-a adresat două vorbe şi procurorului: „M-aţi batjocorit!”.

CONCLUZII

Avocatul Cătălin Dancu: „O decizie corectă!”

„O decizie corectă!”. Aşa a catalogat, ieri, avocatul latifundiarului, Cătălin Dancu, sentinţa Judecătoriei Sectorului 1. Explicaţia: la dosar nu există încă actele care să ateste calitatea de europarlamentar a lui Gigi Becali. Spre deosebire de avocat, colegul de partid al latifundiarului, Corneliu Vadim Tudor, a anunţat că se va solidariza cu acesta şi nu va merge nici el la Bruxelles.

La rândul său, europarlamentarul liberal Renate Weber a explicat că Becali va avea imunitate după ce va fi învestit în noua funcţie, iar procurorii pot continua procedurile judiciare în cazul lui doar dacă cere PE ridicarea imunităţii. „Imunitatea apără parlamentarul, indiferent dacă este vorba de fapte comise anterior obţinerii mandatului”, a completat Weber.

Potrivit legii, „pe teritoriul naţional, europarlamentarii beneficiază de imunităţile recunoscute parlamentarilor din statul respectiv”, în timp ce „în statele UE, beneficiază de imunitate faţă de orice măsură de detenţie sau urmărire penală”.

Cazul a fost dezbătut şi în emsiunea "Evenimentele zilei" difuzată la B1, în fiecare zi de la 14:00 la 18:00.