Judecătorii au decis. Cu cine vor rămâne fetițele cuplului Alina Sorescu-Alexandru Ciucu

Sursa foto: Instagram

Cele două fetițe ale cuplului Alexandru Ciucu (46 de ani) și Alina Sorescu (35 de ani) vor rămâne alături de mamă, după divorț. Deși cunoscutul designer a făcut tot ce i-a stat în putință pentru ca micuțele să rămână în grija sa, judecătorii au decis altfel.

Judecătorii au decis cu cine vor rămâne cele două fetițe ale ex-cuplului Alexandru Ciucu și Alina Sorescu. Aceștia au hotărât să pună capăt căsătoriei după 12 ani pe care i-au petrecut împreună. Iar divorțul s-a desfășurat în justiție. Unul dintre subiectele aflate în divergență a fost legat de custodia celor doi copii. Pe de-o parte Alexandru Ciucu, iar pe de alta Alina Sorescu, au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a păstra micuțele.

De curând, însă, Alina Sorescu a postat pe rețelele de socializare un mesaj de mulțumire către fanii săi. Ea s-a declarat recunoscătoare față de aceștia pentru lunile în care i-au fost alături și au încurajat-o. Aceasta în condițiile în care Alina Sorescu trece printr-un proces de divorț cu Alex Ciucu. Despărțirea celor doi a avut loc după ce vedeta de televiziune a descoperit infidelitățile soțului.

În timpul divorțului, marea sa grijă a fost să obțină custodia pentru Elena Carolina, în vârstă de 8 ani și Ana Raisa, de 6 ani. Situația a fost rezolvată în justiție, în favoarea sa, însă designerul nemulțumit a atacat decizia.

„Dragii mei, în ultimele săptămâni am primit zeci de mii de mesaje de încurajare din partea voastra. Vă mulțumesc pentru sprijinul pe care mi-l acordați în cea mai sensibilă perioadă din viața mea. Deși eu am introdus cererea de divorț la inceputul anului, separat tatăl a intentat o ordonanta presedințiala pentru stabilirea domiciliului fetitelor la el. Prima hotărâre a instanței mi-a fost favorabila, dar el a introdus cale de atac”, a scris Alina Sorescu pe Facebook.

Alina Sorescu încrezătoare că va primi custodia fetelor

În prima fază a procesului de divorț, instanța a decis ca fetițele rezultate din căsnicia celor doi să fie încredințate mamei până la finalul procesului de divorț. Sentința a fost menținută și de instanța de apel care a respins solicitarea lui Alexandru Ciucu.

„Instanta a respins și apelul pe care el l-a formulat și a decis pentru a doua oară ca fetitele sa aibă domiciliul la mine în timpul procesului, care va începe spre sfârșitul anului. Sunt încrezătoare ca totul va fi bine”, a mai spus Alina Sorescu.

Drept urmare, datorită deciziei judecătorilor cele două fetițe vor rămâne alături de mama lor, cel puțin până la finalizarea divorțului.