Judecători în motivarea pedepsei de 10 ani închisoare: Dan Voiculescu a controlat de la început privatizarea ICA. EL A SFIDAT ACTUL DE JUSTIȚIE

Judecători în motivarea pedepsei de 10 ani închisoare: Dan Voiculescu a controlat de la început privatizarea ICA. EL A SFIDAT ACTUL DE JUSTIȚIE

Voiculescu este cel care a controlat de la bun început operaţiunile juridice ce au condus în final la privatizarea frauduloasă a ICA precum şi cel care a beneficiat de pe urma activităţii infracţionale în mod direct şi nemijlocit, fiind beneficarul final şi substanţial al acestui proces infracţional şi fiind persoana care, prin interesul său faţă de ICA, a dat naştere acestei succesiuni de evenimente.

Curtea constată că inculpatul a demostrat o atitudine de sfidare faţă de actul de justiţie concluzie ce rezultă din  dobândirea  si  respectiv, pierderea în mod  intenţionat, a  calităţii de  senator,  pentru a  atrage  competenţa   unor instanţe  de grad diferit, aspect care  condus la  tergiversarea pe termene importante de timp a soluţionării cauzei. Curtea  apreciaza ca aplicarea unei pedepse orientate spre maximul prevazut de legea penala pentru savarsirea unei infractiuni de spălare a banilor prejudiciind semnificativ interesele societatii româneşti în cadrul procedurilor de privatizare, infractiunea fiind savarsita in forma continuataInculpaţii Mencinicopschi şi Pantiş Sorin sunt persoanele care au colaborat în mod direct cu inculpatul Voiculescu şi care au participat în mod direct la falsa licitaţie care a condus la rezultatul infracţional dorit de către inculpaţi. De asemenea, cei doi sunt cei care au condus SC ICA SA şi SC GRIVCO SA, inculpatul Mencinicopschi fiind director general al SC BIOPROD SRL, ulterior director al SC ICA SA, iar inculpatul Pantiş fiind director general executiv al SC GRIVCO SA.

Curtea consideră că modul în care sunt sancţionaţi aceşti inculpaţi trebuie sa reprezinte o ripostă fermă şi dură a societăţii faţă de fenomenul corupţiei şi faţă de persoanele care comit infracţiuni economice, precum şi un puternic semnal de alarma in primul rand către orice persoană, indiferent de funcţia pe care o ocupă, notorietatea acesteia, potenţa financiară sau mediatică de care ar dispune, cu mesajul că, indiferent de oricare dintre aceşti factori, sau alte tertipuri menite să întarzie justiţia penală, săvarşirea unei infracţiuni nu trebuie să fie ignorată şi nu va rămane nepedepsită.

Sub acest aspect instanţa va mai reţine că măsurile dispuse împotriva persoanelor care sunt acuzate şi faţă de care există probe că au comis infracţiuni economice generatoare de profituri uriase trebuie să reflecte şi mesajul social transmis prin intermediul sistemului judiciar. 

 

Ne puteți urmări și pe Google News