Judecătoarea „Turul 2 înapoi”, fără șanse să ajungă la CCR

Judecătoarea „Turul 2 înapoi”, fără șanse să ajungă la CCRGeorge Simion și Lăcrămioara Axinte. Sursa foto: Facebook

Judecătoarea Lăcrămioara Axinte, cunoscută pentru inițiativa „Turul doi înapoi”, nu a reușit să ajungă la Curtea Constituțională a României (CCR), deși a fost susținută de partidul AUR. În plenul Camerei Deputaților, ea a primit doar 60 de voturi, fiind învinsă de candidatul Csaba Asztalos.

Judecătoarea Lăcrămioara Axinte l-a susținut pe Călin Georgescu

După anularea alegerilor, Lăcrămioara Axinte a fost asociată și cu activitatea lui Călin Georgescu. Judecătoarea pensionară a fost propusă de AUR pentru un post de judecător la Curtea Constituțională. În comisia juridică a Camerei Deputaților, din cei 25 de membri, doar șapte au votat în favoarea sa, 15 au fost împotrivă, iar trei s-au abținut.

Ulterior, în plenul Camerei Deputaților, fosta magistrată a primit doar 60 de voturi „pentru” numirea sa la CCR, fiind învinsă de Csaba Asztalos, propus de UDMR și actual președinte al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care a obținut 195 de voturi. Csaba Asztalos va prelua mandatul de judecător al CCR pe 13 iulie.

„Eu sunt autoarea acțiunii Turul Doi Înapoi și, judecător fiind, cred în apărarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor”, a declarat ea.

CCR

Curtea Constituțională. Sursa foto: facebook

A devenit cunoscută în timpul campaniei electorale

Lăcrămioara Axinte a fost judecătoare la Judecătoria Botoșani între 2003 și 2009, iar ulterior a activat la Tribunalul Botoșani, unde a ocupat și funcția de vicepreședinte. În 2022, fosta susținătoare a lui Călin Georgescu a ieșit la pensie.

A devenit cunoscută publicului larg în aprilie 2024, după ce i-a îndemnat pe români să conteste în instanță decizia Curții Constituționale privind anularea alegerilor. Fostă magistrată la Tribunalul Botoșani, ea a folosit platforma TikTok pentru a le explica susținătorilor lui Călin Georgescu cum pot depune contestațiile la curțile de apel.

Lăcrămioara Axinte, legături cu AUR

În urma acestor acțiuni, o instanță de la Curtea de Apel Ploiești a anulat decizia CCR, deși această hotărâre nu avea efect juridic, fiind contrară cadrului legal. Între 1991 și 1996, judecătoarea pensionară a urmat cursurile Facultății de Drept a Universității „Petre Andrei” din Iași.

Înainte de cariera juridică, între 1984 și 1997, ea a lucrat ca asistentă medicală la Spitalul de Psihiatrie din Botoșani, după ce absolvise liceul sanitar, conform informațiilor publicate de Snoop. Marți, George Simion a anunțat că judecătoarea pensionară va fi susținută de AUR în lupta pentru o funcție în CCR.