Judecătoarea care l-a eliberat pe Sile Pietroi, sub lupa CSM
- Adam Popescu
- 24 iunie 2008, 03:00
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) intervine în cazul „Sile Pietroi“.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, judecătorul Cecilia Morariu, „CSM s-a autosesizat în legătură cu aspectele semnalate de presă, referitor la dosarul «Sile Pietroi», dar verificările Inspecţiei Judiciare vor începe doar după soluţionarea recursului de către Curtea de Apel Bucureşti, pentru a nu se interpreta ca o interferenţă în actul de justiţie“.
Pe de altă parte, preşedintele CSM, Lidia Bărbulescu, a precizat că „verificările Inspecţiei se vor limita la competenţele date de lege, în sensul încălcării sau respectării normelor de procedură de către magistraţi“. Concret, ceea ce inspectorii doresc să afle se referă la o posibilă nerespectare cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă a procedurii penale de către magistraţi, atât în faza urmăririi penale, cât şi în cea a judecării cererii de arestare, a explicat Lidia Bărbulescu.
„Dacă se va aprecia că este vorba despre o abatere disciplinară, vor fi sesizate Comisia de disciplină pentru judecători sau procurori, care pot formula acţiuni disciplinare. Hotărârea pe fond aparţine Secţiei de judecători sau de procurori (...) care, dacă stabileşte vinovăţia, poate aplica măsuri disciplinare, de la avertisment până la excluderea din magistratură“, a mai precizat apoi purtătorul de cuvânt al CSM. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti urmează să decidă, mâine, dacă Vasile Fierbântu, zis Sile Pietroi, şi complicii săi vor ajunge după gratii.