Evenimentul Zilei > Social > Judecătoare scăpată de alcoolemie
Judecătoare scăpată de alcoolemie

Judecătoare scăpată de alcoolemie

Deşi prinsă conducând băută, o judecătoare din Târgovişte a scăpat de dosarul penal. Poliţiştii care i l-au întocmit sunt acum cei acuzaţi. Ultimul episod al acestei „epopei“ s-a încheiat, săptămâna trecută, la Curtea de Apel Piteşti, ai cărei magistraţi au decis să-i cheme în instanţă pe poliţişti, în ciuda rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale date în cazul lor de procurori.

„Cazul judecătoarei Elena Turcu, preşedinta Secţiei Penale a Tribunalului Dâmboviţa – prinsă băută la volan, după ce a fost implicată într-un accident rutier, în primă vara anului trecut – ar putea fi considerat «un model» pentru ceea ce înseamnă justiţie în România.“ Aşa îşi începe pledoaria un avocat dispus să-i apere în instanţă pe cei trei poliţişti care au îndrăznit să-i facă dosar penal judecă toarei – după ce legiştii au stabilit că aceasta avea, la momentul comiterii accidentului, unu la mie alcool în sânge – şi care, acum, sunt acuzaţi de abuz şi de faptul că nu i-au asigurat protecţie magistratului în faţa ziariştilor insistenţi.

Un caz cu o traiectorie halucinantă

Ultimul episod al acestei „epopei“ s-a încheiat, săptămâna trecută, la Curtea de Apel Piteşti, ai cărei magistraţi au decis să-i cheme în instanţă pe poliţişti, în ciuda rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale date în cazul lor de procurori.

Concret, pe 4 decembrie 2007, Parchetul Curţii de Apel Ploieşti hotăra neînceperea urmăririi penale faţă de trei poliţişti: subinspectorul Marius Marin, agentul-şef Sorin Mutu şi agentul Alexandru Mihai Simion.

Capetele de acuzare ce le fuseseră prezentate acestora sunt demne de un film plin de suspans: au acuzat-o pe judecătoarea Mariana Turcu că a condus autoturismul sub influenţa băuturilor alcoolice, au împiedicat-o să vorbească, au jignit-o, au bruscat-o şi agresat-o fizic, au încercat să o supună testării cu etilotestul – în condiţiile în care nu era în trafic -, au audiat-o şi reţinut-o ilegal şi nu i-au asigurat protecţia imaginii în faţa ziariştilor.

„Aceste fapte sunt mult mai grave, în condiţiile în care s-au realizat în prezenţa soţului şi a fiicei acesteia. Minora de numai 6 ani a suferit o traumă psihică, ale cărei consecinţe au durat mai mult timp“, se mai arată în petiţia formulată de Elena Turcu. Imediat după ce magistraţii ploieşteni au dispus neînceperea urmăririi penale în acest caz, Elena Turcu a cerut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie rejudecarea procesului. De aici, traseul a devenit simplu: judecătorii bucureşteni au hotărât, la începutul anului, ca acest caz să se rejudece la Curtea de Apel Piteşti. Şi, ca totul să fie complet, instanţa piteşteană a absolvito de vină pe Elena Turcu şi a admis, pe 17 mai, plângerea penală formulată de aceasta împotriva poliţiştilor.

Aşa se face că, din postura celor care întocmesc un dosar penal, cei trei poliţişti vor trebui să se prezinte, pe 1 iulie 2008, în faţa instanţei, în calitate de inculpaţi. Preşedintele completului de judecată desemnat în acest caz este Marius Andreescu, magistrat care are o reputaţie foarte bună în Piteşti. Interesant este faptul că avocatul Elenei Turcu este Florin Sorescu – persoană cu mare trecere pe la unii dintre magistraţii piteş teni, după cum îl descriu apropiaţii -, devenit celebru ca apărător al poliţistului Cristian Cioacă.

„Infracţiunile reclamate nu există“

Decizia care a nemulţumit-o atât de profund pe judecătoarea Elena Turcu, cea a judecătorilor Curţii de Apel Ploieşti, preciza că, „apreciind situaţia de fapt în raport cu probele administrate (…), infracţiunile reclamate nu există. Intimaţii (n.r. – cei trei poliţişti) şi-au exercitat în mod corespunzător atribuţiile de serviciu“. În acelaşi document se precizează că poliţiştii nu puteau încheia acte cu privire la refuzul petiţionarei de a se supune testului cu etilotestul – aşa cum magistratul pretinde – deoarece nu a existat un refuz explicit al acesteia.

Mai mult, pretinsa agresiune a judecă toarei Elena Turcu este pusă de magistraţii ploieşteni chiar pe seama comportamentului acesteia: „Folosirea forţei a fost determinată de comportamentul persoanei vătămate, care pe parcursul a două ore a amânat efectuarea testelor. Leziunile descrise în certificatul medico-legal sunt inerente procesului de imobilizare, care în situaţia de faţă a fost necesar“.

Cu alte cuvinte, potrivit magistraţilor Curţii de Apel Ploieşti, acţiunile poliţiştilor din acea zi sunt unele perfect normale, care nu depăşesc cu nimic cadrul legislativ.

10/00 este nivelul de alcool în sânge stabilit de medicii legişti în cazul magistratului Elena Turcu

EXPLICAŢII

Sorescu: e roşie la faţă de la tratament

Deşi acuzat că ar fi câştigat mai multe procese la Curtea de Apel Piteşti datorită faptului că mama sa a condus până acum doi ani această instanţă (unde lucrează acum, ca judecător, şi fosta sa soţie – n.r.), avocatul Florentin Sorescu, unul dintre protagoniştii-cheie al viitorului proces, susţine că aceste relaţii de familie nu au făcut decât să-l dezavantajaze. Mai mult, în ciuda verdictului dat de legiştii de la Serviciul de Medicină Legală Prahova, el afirmă cu tărie că judecătoarea Elena Turcu, clienta sa, nu era băută. „Este foarte bolnavă şi merge zilnic pentru tratament la un spital din Capitală. Suferă de o boală incurabilă, iar tratamentul aplicat dă înroşirea feţei. (…) Ca să nu mai vorbim despre faptul că probele de sânge i-au fost recoltate necorespunzător, într-un recipient care nu corespunde standardelor, ridicat şi băgat în buzunar de unul dintre poliţişti, care a plecat cu el“, a precizat Sorescu. Conform acestuia, faptul că magistratul a fost agresat de poliţişti în momentul reţinerii este incontestabil. „Putea să aibă şi 3 la mie alcool în sânge. Avea echimoze care atestă faptul că a fost agresată. De altfel, chiar şi procurorii au recunoscut asta în rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale împotriva poliţiştilor“, a conchis acesta.


STOP-CADRU. Avocatul Florentin Sorescu susţine că este
dezavantajat de faptul că fosta sa soţie (dreapta)
este judecător la Curtea de Apel Piteşti, unde se va judeca
procesul poliţiştilor