Dan Nistor a amenințat că va părăsi echipa Dinamo, în iarnă, dacă nu va fi plătit
Dinamo s-a impus, vineri, pe teren propriu, scor 1-0, în partida cu Poli Iași, din etapa 18-a a Ligii I. Unicul gol a fost marcat în minutul 47 de Slavko Perovici, iar oaspeții au jucat în inferioritate numerică după ce Florian Loshaj a fost eliminat în minutul 81.
La final, Dan Nistor a vorbit despre situația dificilă din punct de vedere financiar pe care o traversează echipa din Ștefan cel Mare. Mijlocașul a amenințat că va pleca în iarnă, dacă nu va fi plătit.
„Muncești în gol degeaba. În presă a apărut că am avut întârzieri de 15 zile, dar noi nu am mai primit banii de 2 luni. Dacă nu voi fi plătit, mă voi gândi în decembrie să plec. Am un copil de crescut.
Dacă nu vine Moș Crăciun, cu siguranță nu voi mai rămâne. Nu se mai poate așa! Ne e și nouă foame și trebuie să mâncăm. Nu l-am mai văzut pe Negoiță de un an. L-am văzut doar la televizor și în conferințele de presă, e un băiat frumușel”, a spus Nistor.