Aș vrea să laud dar nu prea am ce. N-am nimic cu bietul Plagiatus -Burleanu. Ca persoană îmi este indiferent.
N-are sare și nici piper. Pentru mine este incolor, inodor și insipid.
Mă deranjează ceea ce face, mai exact ceea nu face în fotbalul ăsta. Minte, promite și joacă doar electoral.
Niciodată fotbalul românesc n-a fost mai jos. Și vă asigur că ăsta e doar începutul.
Am avut fotbaliști, nu și rezultate
Am avut de-a lungul timpului fotbaliști foarte mari dar rezultate niciodată.
Mă miră dragostea uneori pătimașă a românilor față de un sport în care n-am avut niciun rezultat.
Suntem alături de Finlanda și Norvegia, singura țară europeană care n-a câștigat nimic , n-am urcat pe vreun podium vreodată și n-avem vreun Balon de aur.
Scot din discuție Steaua de la Sevilla și locul III ocupat la CM de juniori din Australia în 1981, când Romică Gabor a fost declarat cel mai bun junior al lumii.
Avem cel mai neperformant fotbal
Polonezii au fost pe podium la Mondiale și au avut în Lato un golgeter și pe Lewandovski, Balon de aur iar de Boniek a auzit toată planeta. Cehii au fost campioni europeni au avut un golgeter, pe Masopust și trei Baloane de aur: Masopust, Nedved și Lewandovski. Ungurii au fost vicecampioni mondiali și au avut în Puskas o mare glorie. De asemenea Florian Albert a fost Balon de aur. Bulgarii l-au dat pe Stoicikov, sârbii și croații au fost pe podium și la Mondiale și la europene, dându-i ca mari jucători și Baloane de aur pe Savicevici și Modric. Nu putem să-i uităm pe ucrainienii Shevcenko și Belanov. La fel pe Blohin. Grecii au fost campioni europeni și turcii pe podium la Mondiale.
Nu mai vorbesc de țările cu fotbal dezvoltat.
După 1990, mii de fotbaliști români au plecat în străinătate să profite de talentul lor și să câștige mai mulți bani.
Unii au reușit iar alții au eșuat lamentabil. Nu dezvolt acum motivele.
Din totalul acesta de mii de români doar imaginea unora a rămas puternic și definitiv impregnată în istoria cluburilor sau a țărilor în care au evoluat. De obicei o imagine impresionantă o faci când participi la victoriile și momentele glorioase ale unui club.
Pe ei nu-i va uita lumea
Desigur că HAGI este singurul român care a jucat și la Real și la Barca. Nu e ușor. Dar imaginea sa este fantastică în Turcia. A reușit să facă să nu-l uite turcii cât or mai avea fotbal.
GICĂ POPESCU, nu va fi uitat nici în Olanda, unde a câștigat două campionate cu Eindhoven, nici la Barca și nici la Galatasaray.
DAN PETRESCU la fel la Chelsea, club cu care a câștigat Cupa Cupelor în 1998.
VIOREL MOLDOVAN, a fost campion și golgeter în Elveția și în Franța la Nantes. Cu greu va fi uitat și el.
CONTRA a jucat finala Cupei UEFA cu Deportivo Alaves. Cum să-l uite spaniolii?
ADRIAN ILIE, a jucat finala Cupei Campionilor cu Valencia, în anul 2000.
Și ultimul, dar nu în cele din urmă, CRISTI CHIVU, nu va fi nici el uitat nici în Olanda, la Ajax și nici la Inter Milano cu care a câșigat și Cupa, Campionatul și Cupa Campionilor Europeni.
Cam aceștia au fost românii performanți în fotbalul mare în ultimii 31 de ani.
E puțin, chiar foarte puțin dacă revin iarăși la comparația cu fotbaliștii din alte țări europene, ca să nu mă duc cu exemplele în America de sud sau în Africa.
Din păcate îi putem număra pe degetele de la două mâini.
Și-acum încep să-i laud pe unii care n-au câștigat trofee dar vor rămâne forever în memoria și istoria cluburilor unde au jucat foarte bine.
Ei se numesc IONUȚ LUPESCU, la Bayer Leverkusen și ADRIAN MUTU la Fiorentina, unde a devenit golgheterul echipei. Să nu uităm că Adi Mutu poate fi asociat cu Hagi pentru că a jucat la marile cluburi din Italia, Juventus și Inter, precum și la Chelsea. Poate nu știați că Adrian Mutu a fost declarat cel mai bun fotbalist din Seria A în 2006-2007, iar în sezonul 2007-2008, cel mai bun stranier. Și asta într-unul dintre cele mai puternice campionate din lume.
Mai există un român cu care ne putem mândri. Un fotbalist care n-a prea jucat în naționala României dar a făcut-o excelent la Lazio Roma, în capitala Italiei. Se numește RADU ȘTEFAN și tocmai a bifat meciul cu numărul 402 pentru Lazio, devenind cel mai longeviv jucător din istoria clubului. Este și acesta un motiv de mândrie.
Aceștia sunt românii cu cele mai bune performanțe în fotbalul european intercluburi. Din păcate toți au abandonat activitatea și de vreo zece ani nu vine nimeni din urmă. Probabil că performanțele lor vor dăinui în acest Top 10 mult și bine.