Jose Mourino dă de pământ cu Alejandro Sabella, selecționerul Argentinei

Tehnicianul Jose Mourinho l-a criticat fără menajamente pe Alejandro Sabella, selecționerul „pumelor”, pentru tactica aleasă în finala cu Germania.

Jose Mourinho, antrenorul celor de la Chelsea Londra, a comentat prestația avută de Argentina, în finala cu Germania. Portughezul este de părere că Alesandro Sabella, tehnicianul „alb-albaștrilor”, a compus o tactică falimentară și a greșit atunci când l-a schimbat pe Lavezzi. 

„Aş vrea să aflu de ce Lavezzi a rămas la vestiare după prima repriză. Pot doar să cred că a fost din cauza unei accidentări. În prima repriză, Argentina a jucat cu două linii de patru, cu Enzo Perez blocându-l pe Lahm pe o parte şi cu Lavezzi închizând pe cealaltă parte, atacând cu doi jucători. Pentru că erau atât de compacţi jucând în acest fel, Messi putea doar să meargă pe teren când echipa se afla în defensivă şi atunci când ai lui recuperau mingea, Messi avea picioarele proaspete şi suficientă energie pentru a face diferenţa şi pentru a crea destule faze. Ceea ce a şi făcut. Când a fost schimbat Lavezzi, din cine ştie ce motive, iar Sabella a schimbat sistemul şi l-a trimis pe Aguero, Argentina a trecut la 4-3-3 din 4-4-2 cum jucase până atunci şi a pierdut mult din echilibrul pe care îl aveau. Messi a trebuit să alerge mult mai mult după schimbarea lui Lavezzi. Echipa a pierdut multă energie, energie de care avea nevoie în prelungiri”, a spus Mourinho.