Jos pălăria, doctore Marinescu!

Jos pălăria, doctore Marinescu!

Sute de cititori care au văzut, ieri, articolul „Generaţia HIV a câştigat lupta cu moartea” au transmis încurajări tinerilor seropozitivi de la Singureni şi felicitări medicului Paul Marinescu, care i-a adoptat.

Mulţi dintre forumişti, dar şi cei care ne-au citit în varianta tipărită şi-au exprimat dorinţa de a-i sprijini financiar pe aceşti tineri.

„Curaj, copii! Voi învingeti în lupta asta grea. Noi aflam că mai există şi oameni buni”, ne-a transmis Maria, forumist EVZ. „Respect deplin pentru ceea ce faceţi”   Un alt cititor al ziarului, Ligia Erscoi, din Bucureşti, şi-a exprimat dorinţa de a-i ajuta financiar pe tineri. Dragoş din Norvegia crede că HIV-ul trebuie considerat un handicap, „nicidecum ciumă sau altceva”, şi îşi exprimă admiraţia pentru medicul Paul Marinescu, care a privit lucrurile astfel. „Sunteţi, cred, unul dintre puţinii oameni cărora li se poate spune Domn. Şapca jos şi respect deplin pentru ceea ce faceţi”, scrie el.

Faţă de alte state din Europa de Est, România stă mult mai bine la capitolul monitorizărilor infecţiilor cu HIV, dată fiind particularitatea fenomenului la noi. În cazul ţării noastre, care s-a confruntat la începutul anilor ’90 cu virusul transmis copiilor prin instrumentar medical şi transfuzii, campaniile începute acum 20 de ani şi-au făcut astăzi efectul. Medicul Sorin Petrea, de la Institutul „Matei Balş”, din Bucureşti, spune că ajutorul unor fundaţii britanice, cum sunt Health Aid şi Romanian Angel Appeal, a contat enorm.

„Au instruit personalul medical, ne-au învăţat cum trebuie perceput HIV-ul, au preluat copiii abandonaţi din spitale, i-au integrat in familii sociale, le-au cumpărat apartamente şi i-au dat în grija unor părinţi sociali”, precizează medicul Sorin Petrea.

Acum, fondurile pentru aceşti bolnavi, venite de la ONG-uri din străinătate, s-au mai diminuat. „Odată ce am intrat în Europa, există mai multe aşteptări de la Guvernul României să preia o parte dintre aceste programe de prevenire”, este de părere Iulian Petre, director executiv UNOPA. Diagnostic ascuns din cauza discriminărilor

O problemă pe care o mai are de rezolvat sistemul medical românesc pentru pacienţii cu HIV este acordarea asistenţei medicale în regim de urgenţă. „Şi pe pacienţii cu HIV îi dor dinţii, fac infecţii la ochi, iar tinerele au nevoie de ginecolog. De obicei, sunăm colegi de-ai noştri pentru ei, dar ar trebui mai multă deschidere şi din partea altor medici specialişti”, crede dr. Sorin Petrea. NOTĂ: Doctorul Paul Marinescu poate fi găsit la numărul 0722.25.42.67 sau la adresa de e-mail dr.paulmarinescu@gmail.com.

Ne puteți urmări și pe Google News