Jocurile de culise din PNL Bucureşti
- Andreea Udrea, consultant politic
- 15 iunie 2016, 00:00
Vasile Blaga are cel mai greu cuvânt de spus în negocierile din partid pentru șefia Capitalei dar și a sectoarelor, după ce foștii democrat-liberali au obținut cele mai bune rezultate din PNL la alegerile locale
Liberalii trebuie să decidă în doar câteva zile noua structură de conducere a PNL Bucureşti, precum şi noii şefi de la sectoare. Lupta cea mai acerbă din partid se dă pentru şefia PNL Bucureşti, acolo unde au fost vehiculate mai multe nume. Printre ele, cel al europarlamentarului Cristian Buşoi, care a preluat atribuţiile demisionarului Cătălin Predoiu dar care, într-un interviu pentru EVZ a afirmat că le-a transmis colegilor săi că nu vrea să fie numit în funcţia de preşedinte interimar al PNL Bucureşti.
O altă variantă este cea a lui Teodor Atanasiu, care vrea să preia conducerea organizaţiei, dar este contestat în partid după ce a fost şef al PNL Bucureşti înainte ca organizaţia să fie preluată de Cătălin Predoiu şi a fost şi coordonatorul campaniei electorale din Capitală. Tot Atanasiu a fost cel care l-a adus în partid pe Marian Munteanu, controversatul candidat cu numărul trei al PNL la Bucureşti. Cel care are cea mai mare influenţă este co-preşedintele PNL Vasile Blaga, pentru că foştii democrat- liberali au obţinut cele mai bune rezultate la alegerile locale.
El ar prefera-o pe Adriana Săftoiu, dar aceasta nu este agreată de colegii din Bucureşti şi pentru că a fost desemnată purtător de cuvânt al campaniei PNL, fără a fi vizibilă înainte de alegeri. Un alt nume vehiculat este cel al fostului candidat la Primăria Sectorului 5, Ovidiu Raeţchi, susţinut de co-preşedintele PNL Alina Gorghiu. În funcţia de secretar general al PNL Bucureşti este vehiculat numele deputatului Cezar Preda.
În privinţa sectoarelor, Dan Cristian Popescu, aflat în conflict cu Anca Boagiu, acuzată de blat cu PSD şi UNPR, doreşte să preia conducerea PNL Sector 2, numele lui Eugen Nicolăescu este vehiculat pentru PNL Sector 3, în timp ce la Sectorul 5, Cristian Olteanu, fostul preşedinte al organizaţiei are cele mai mari şanse să fie reconfirmat în funcţie, au mai precizat surse liberale.
Opoziţie la Bucureşti
Alina Gorghiu a anunțat că liberalii nu vor face niciun fel de alianţă cu PSD nici la consiliile locale din sectoarele Capitalei, nici pentru Consiliul General. „Decizia unanimă a colegilor noştri a fost aceea de a face opoziţie, opoziţie şi iar opoziţie. Nu vom face niciun fel de alianţă cu PSD”, a spus Gorghiu.