Actorul Eusebiu Ștefănescu a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unui stop cardiorespirator, la Spitalul Militar din Capitală, la vârsta de 70 de ani.
Conform declarațiilor acordate de familie, actorul va fi depus astăzi la ora 12.00 la Teatrul Mic și va fi înmormântat, mâine, la Cimitirul Bellu, pe Aleea Artiștilor. „Vă las în valea acestei stinse plângeri/Orice sfârșit vestește-un început./ Mă duc eu primul, sunt mai priceput./Să pun din vreme șeile pe îngeri“, recita mereu, din bijuteria lui Teodor Pica, Eusebiu Ștefănescu, născut la Ploiești, pe 3 mai 1944. A fost actor al Teatrului din Ploiești timp de 16 ani, apoi la Teatrul Mic și la Teatrul Național, din Capitală. A jucat în nenumărate filme și și-a împrumutat vocea în cele de animație.
Când urca pe scenă, nimeni, absolut nimeni, n-ar fi crezut că suferă de o boală atât de gravă. Cât era în scenă, era bine. În afara scenei numai Dumnezeu știe cât a suferit
„Nu pot să exprim în cuvinte durerea pierderii unui OM de la care am învățat atâtea lucruri minunate. Am învățat să vorbesc cu copacii, cu ploaia și, mai ales, cu sufletul meu! Mă rog să am puterea de a-l nu uita până la întâlnirea noastră viitoare și de a mă gândi la el așa cum a fost în viața asta și cum merită: ca la un Mare Prieten al oamenilor”, a mărturisit poetul Eduard Zalle.
NU - singurul cuvânt pe care nu-l cunoștea
„Mă simt ca și când aș fi rămas fără picioare. Nu mai sunt întreagă. Îi plăcea foarte mult viața. Era un boier și un viveur. Am fost în foarte multe turnee împreună. Scria poezie. Foarte frumoase poezii: «Se joacă de-a răstignirea lui Cristos/ El are fața albă/ Să nu se vadă când plânge/Îi împlântă cuie-n talpă/Neînfricoșându-se de sânge/Iar el e fericit să moară/Să moară frumos/ În orice seară, se joacă iară/, De-a nemurirea/ De-a răstignirea lui Cristos». Și mai are o carte minunată «Magul captiv». Despre arta actoriei, despre actor. De multe ori mă întorc spre ea. A fost prieten cu Nichita Stănescu. Iubea foarte mult scrierile lui Jose Ortega Ygasset. A fost un om foarte bun. Nu putea să spună nu, nimănui”, a povestit actrița Rodica Mandache despre cel care i-a fost bun prieten, cu care a făcut împreună Institutul și alături de care a crescut generații de actori, formând o echipă extraordinară de dascăli.
O lumină aparte pe chip
Cantautoarea Maria Gheor ghiu abia a găsit, printre lacrimi, puterea de a ne spune că „maestrul era plin de forță, de viață. Avea acea expresie a omului conștient că trăiește pentru a-și împlini destinul; acela de a face cuvântul să vibreze în noi; și lucrul acesta i se reflecta cu o lumină aparte pe chip, aceea a împărțitorilor. Tare miaș dori, dacă s-ar putea, ca sufletul lui Eusebiu să nu fie nevoit să plece la cer, aș vrea ca el să rămână aici, pe Pământ, și să fie împărțit celor care nu au, să se dea de pomană și să fie primit! Poate așa s-ar mai îndrepta puțin lucrurile pe-aici. Ultimele spectacole pe care le-am avut împreună au fost la Arad și la Ateneul Român, spectacolul 125 de ani Mihai Eminescu. Cât era în scenă, era bine. În afara scenei, numai Dumnezeu știe cât a suferit!”.